Maramureș, februarie 2015
Toate fotografiile aparțin organizației Free Miorița
Scriitorul Victor Eftimiu, care era de origine albaneză (născut în Epirul dintre Albania și Macedonia) dar perfect integrat în România, a scris la un moment dat: “Atunci când voi ajunge eu cineva în țara asta, două poezii am să scot din literatura română – una e Miorița, din cauza pasivității ciobanului moldovean care, în loc să pună mâna pe ghioagă și să le dea la mir, își dictează testamentul laiei miorițe…”.
Să ni se schimbe atitudinea este nevoie, nu să se scoată Miorița din literatură. Chiar așa, să punem mâna pe ghioagă și să le dăm la cap – figurativ, evident – celor care își bat joc de noi, nu doar să stăm și să ne plângem. Sau, cum spune Iulian Angheluță, cel care a înființat organizația “Free Miorița”, să ni se elibereze mințile de fatalismul mioritic.
Iulian Angheluță – probabil îl știți din campania “Dacioți pînă-n Mongolia” – mai spune că Free Miorița poate însemna ce vrem noi să însemne. Pentru el, este exemplul pozitiv: de la aducerea luminii în case și școli mici din sate de munte, ajutoare la oameni izolați, strânsul gunoaielor, plantatul de copaci, Moș Crăciun pentru copii, expediții în lume, cărări de munte, bicicleta lui, până la dorul de România. Iulian Angheluță este convins că meseria lui este cea de “voluntar ca stare de spirit”. A lucrat în publicitate, timp în care a fost și voluntar. Apoi a înființat Free Miorița ca organizație non-guvernamentală, iar voluntariatul a devenit ocupația lui de bază.
În aprilie 2014, Iulian Angheluță și-a luat bicicleta – intitulată Miorița, de unde și “am luat Miorița de coarne” – cortul, câțiva bănuți și a pornit prin țară. Prin mai toată România, dar prin cea care era cândva Mare. Traseul a inclus și localități din Cadrilater (Bulgaria), Basarabia (R. Moldova) și Bucovina de Nord (Ucraina). A pedalat prin România fostă Mare pentru a o re-descoperi, vreo 4 luni și peste 6.000 de km, inclusiv prin munți, în locuri în care o mașină nu putea ajunge. Locuri în care mulți oameni nu aveau lumină. Electrică, desigur.
“Lumină pentru România. Am o bicicletă, o țară faină și niște oameni sau copii care trăiesc în întuneric în ea. Cum facem să fie bine?” – Iulian Angheluță
Lumină pentru România
Toate fotografiile aparțin organizației Free Miorița
Iulian Angheluță a reușit să îi descopere pe oamenii fără lumină, dar să și facă ceva pentru ei. Ajutat de prietenii săi, la rândul lor voluntari – Octavian Budai, Costin Gavrilescu, Nicolae Stancu, Adrian Grigore – a demarat campania Lumină pentru România. Susținerea financiară pentru prima parte a campaniei a venit de la UniCredit Țirian Bank. Au ajutat familii cu copii, care nu aveau lumină acasă. Școli mici din sate de munte, care nu aveau lumină. Pentru că nu erau racordate la rețeaua electrică națională. Au ajutat și oameni foarte săraci, care nu aveau posibilitatea de a plăti facturile, chiar dacă ar fi fost racordați la rețea. Pentru ei au montat panouri fotovoltaice. Astfel le-au dat lumină. Lumină pentru Ursici, din județul Hunedoara – lumina a venit prin panouri solare. Lumină pentru Copiii din Ineleț, un sătuc din Munții Cernei. Lumina a venit în case și în școala primară în care învață 5 copii, tot prin panouri solare. Au reușit să ducă și IT la Ineleț. Altfel de lumină – patru calculatoare cu softuri educaționale și de limba engleză, plus două imprimante.
Din nou Campania Lumină pentru România. Pentru încă 3 școli, aplasate în zone de munte, cu acces dificil, ultimele fără curent electric: Cruhla din județul Suceava, Cornățea-Poienile de sub Munte din județul Maramureș și Dobraia din județul Caraș-Severin. Susținerea financiară – de la Cristian Christodorescu și Ropeco București, pentru costul, transportul și montajul instalațiilor fotovoltaice, precum și al echipamentelor IT (calculatoare și imprimante).
Foto și descriere Iulian Angheluță: “Cea mai încăpătoare școală din România. La școala din Cornățea, comuna Poienile de sub Munte, Maramureș, învață 15 elevi într-o singură încăpere de 15 mp.”
Școala din Cornățea, fără lumină, în vara lui 2014
Școala din Cornățea, cu lumină, pe 7 februarie 2015
Copil din Cruhla, județul Suceava
Toate fotografiile aparțin organizației Free Miorița
Later Edit. Acum vreo 4-5 ore, Iulian Angheluță a fost în direct la Radio Europa FM. Și au început să sune diverși. De la căldură, din mașini, cu telefoane mobile deștepte, tablete, laptopuri, televizoare și alte chestii. Ca să-i dea sfaturi lui Iulian Angheluță. Tâmpite, cele mai tâmpite sfaturi și idei din lume: să lase lucrurile așa, că oamenii și copiii pot trăi bine merci și fără lumină electrică, că ăia mici pot învăța la lumina lumânărilor și a lămpilor cu gaz. Doamne Sfinte! Dar de ce nu stați voi, ăștia cu ideile, fără curent? Încărcați-vă voi telefoanele de la lumânare, deștepților. Sau băgați-vă laptopurile în lampa cu gaz, să le încărcați poate cu miros oribil. V-ați gândit că poate un copil din satele astea izolate din munți este foarte deștept dar nu avea de unde să acumuleze cunoștințe? Poate că azi stă în fața unul calculator, iar peste ani, pentru că a putut învăța azi, descoperă vreun leac al unei boli crâncene? Desigur, nu.
Iulian Angheluță: “Surpriza copiilor care intră într-o clasă luminată. Bucuria lor când se joacă și descoperă râurile, orașele și relieful României de pe ecranul unui calculator.” Fotografie de Andrei Becheru.
Free Miorița a terminat de pus lumină și la Cruhla, din județul Suceava. A mai rămas Dobraia, din Caraș-Severin.
Dacă vreți să îi ajutați și pe cei 27 de copii din Cruhla, Cornățea-Poienile de sub Munte și Dobraia, care trăiesc în gospodării izolate dar merg kilometri prin pădure pentru a ajunge la școală pentru că vor să învețe, intrați pe site-ul Free Miorița, unde există un cont (Asociația Free Miorița, CIF 29953226; UniCredit Țiriac Bank, Sucursala Rosetti București, RO 71 BACX 0000 0009 4246 2000). Iulian Angheluță știe exact ce nevoi au copiii și va face exact ce trebuie ca să le fie bine. Puteți vedea pe site, blog și pagina de facebook Free Miorița toate realizările și puteți urmări toate noutățile:
http://www.freemiorita.ro
https://www.facebook.com/freemiorita
Free Miorița – Iulian Angheluță, Octavian Budai, Costin Gavrilescu, Nicolae Stancu, Adrian Grigore, Nicolae Ovidiu, Andrei Becheru, Mihai Alexandrescu, Oana Turturică, Vlad Cristian Hera, Andreea Christodorescu, Codruța Angelescu, Ionela Gavriliu, George Sandu, Ionuț Vlad.
Filmul, 15 martie 2015, TVR:
http://www.tvrplus.ro/editie-dosar-romania-317906
Filed under: ajutor, ajutor umanitar, atitudini, caracter, educatie, omenie, opinii, parere, Romania, societate civila, solidaritate, speranta, viata Tagged: Free Miorita, Iulian Angheluta, Lumina pentru Romania, Voluntar ca stare de spirit, Voluntariat
