↧
Natural Românește
![Trandafir]()
Trandafirul, Regele Florilor, iubitul fidel al frumuseții Cleopatrei de acum 3000 de ani. Cultivarea trandafirului se face de 4000 de ani iar uleiul de trandafir este de 3 ori mai scump decât aurul, susțin specialiștii.
Aproape de Mândruloc, lângă Arad, este cel mare mare Rozariu (fermă de trandafiri) din România și din sud-estul Europei – Eutopia Gardens – cu peste 2.200 de soiuri de trandafiri, din toată lumea, plantați pe 3 hectare, începând din anul 2000. Meritul înființării acestei minunății este al doamnei Mihaela Aurora Buzatu, care are experiență și o afacere în domeniul plantelor ornamentale, din 1991. Eutopia Gardens este un parc dendro-floricol de 25 de hectare, în care pot fi admirate diferite colecții de plante, arbuști ornamentali, o livadă. Vizitarea începe pe 15 mai și se se poate face, gratuit, până pe 30 septembrie.
Dacă iubiți trandafirii, nu ratați Sărbătoarea Trandafirului de la Eutopia Gardens, în perioada 6 – 7 iunie 2015.
![Eutopia Gardens]()
Foto: Mihaela Aurora Buzatu – Trandafirii Eutopia
Petalele de trandafir sunt utilizate proaspete, uscate sau prelucrate. Oricine își poate face singur și simplu Apă de Trandafiri. Toate speciile de trandafir pot fi folosite, toate sunt comestibile, dar nu alegeți petalele de la trandafirii din florării sau din surse necunoscute – trandafirii pot fi stropiți cu diverse chimicale, deci petalele pot fi toxice.
În toate regiunile muntoase din România există de mult timp, în grădini sau în drumul spre munte, în locuri nepoluate, trandafirii buni pentru dulceață și sirop, sau trandafirul sălbatic cu măceșele lui bune pentru gem. Și tot de mult timp există la noi și dulceața de trandafiri, tot o specialitate a mușcelenilor, așa cum este și dulceața din fructe de soc. Mai mult, țărăncile de la munte știau că dulceața de trandafiri era leac băbesc, bun pentru durerile de stomac sau durerile în gât. De câte ori răceam când eram copil, bunica scurgea siropul din dulceața de trandafiri și mă îndemna să-l beau.
![1RosaDamascena]()
Din Trandafirul de Damasc / Rosa Damascena, cultivat și la noi, există multe produse naturale (bio/ecologice) românești: dulceață, șerbet, înghețată, sirop, lichior, oțet, ceai, cosmetice pentru frumusețe, săpun, ulei, apă – toate de/din Trandafir. Ceaiul de petale de trandafir bio/ecologic, cel mai întrebuințat, care poate fi cumpărat și din farmacii, este cel din soiul ROSA DAMASCENA (Trandafir de Damasc). Petalele acestui trandafir sunt o sursă de vitamine și minerale, bune la răceală, gripă, stomac, digestie, întărirea sistemului imunitar; conțin vitaminele A, B, C, D și E, minerale precum calciu, fier sau zinc.
Din Trandafir:
![Dumbrava2]()
Foto Grădina lui Dumbravă
Dulceața din flori. Zmeură și flori. Dulceață românească din trandafiri tunisieni. Zmeură bio, cu îngrășământ natural. Ambele naturale, românești, din Grădina lui Dumbravă, de la Mihaela și Gigi Dumbravă din Cobadin, județul Constanța. Au vrut prin 2010 să cumpere o dulceață de trandafiri foarte bună, pentru o rudă stabilită în străinătate, care visa la dulceața de trandafiri a bunicii. Ca să o găsească, familia Dumbravă a străbătut toată țara, apoi s-a dus până la Balcic, la inima Reginei Maria a României. Nici bulgarii, renumiți prin trandafiri, nu aveau ce doreau ei. Fără vreo legătura cu trandafirii, Gigi Dumbravă a ajuns și în Tunisia, unde a găsit întâmplător acel trandafir care parfumează dulceața, cel mult dorit. A cumpărat 5 butași, din care a obținut alți 1.000, din care 900 au murit din cauza climei. Cu timpul, trandafirul tunisian s-a obișnuit cu noua cetățenie română și își răsfiră parfumul și petalele pe o jumătate de hectar de pământ românesc, pe plantația familiei Dumbravă. Se împacă foarte bine cu zmeura românească, cu levănțica și ale bunătăți care cresc în pomii fructiferi din Grădina lui Dumbravă – una mică, de vreo 5,5 hectare. Cei doi Dumbravă se trezesc la 4 dimineața iar la 5 încep să culeagă petale de trandafiri. Trandafirul pentru dulceață trebuie cules imediat ce se deschide, musai între 5 și 9 dimineața, pentru a fi păstrat tot uleiul eteric.
În perioada 1 – 11 aprilie 2015, între orele 10.00 – 22.00, găsiți dulceața de trandafiri din Grădina lui Dumbravă la Maritimo Shopping Center din Constanța.
![Dumbrava4]()
![Dumbrava1TrandafiriSiZmeura]()
Foto Grădina lui Dumbravă
Sirop de trandafir de la Bunătăți din Natură, Vârtescoiu/Focșani, Vrancea
Ceai cu petale de trandafir de la Fares
Dulceață de trandafiri de la Râureni
![FermaTopaTrandafir]()
Foto Ferma Țopa
Dulceață de trandafir și Ceai de trandafir, ecologice, de la Ferma Ecologică Țopa
![FermaTopa]()
Foto Ferma Țopa
Șerbet de trandafiri bio, cel mai bun din lume, de la Mănăstirea Agapia – dar trebuie să așteptăm până la vară, că de trandafir nu mai este. Putem lua de căpșune, cătină sau afine.
Dulceață și sirop de trandafiri bio din Țara Făgărașului, de la Ucea de Sus, județul Brașov, afacerea familiei Nicoleta și Dan Florea. Dulceața Aspazia, de la Intreprinderea Individuală Florea Nicoleta Aspazia.
![FermaGrădinilePrimstar]()
Foto PrimStar
Trandafiri naturali, nu doar legume, verdețuri și fructe, din Grădinile PrimStar. Transportați din când în când prin comuna Zimbor, Sâncraiu Almașului, județul Sălaj, de la grădină la fermă, fără poluare.
Apă de trandafiri de la Apimond
Săpun cu trandafir de la Violeta Marinescu – SapunZain, cosmetice din ingrediente natural, Handmade
Ulei esential de lemn de trandafir, Apă de trandafir, Ulei de măceșe – de la Herbal Sana, Oradea
![Velican1TrandafiriBrasov]()
Foto Familia Velican
Dulceața din flori. Miere și flori. De la familia Velican din Brașov: Nectar de trandafir, Șerbet de trandafir, Ceai de trandafir, Dulceață de trandafir. Cremă de trandafir, de zi și de noapte, Cremă de călcâie de trandafir, Apă de trandafir, Tinctură de trandafir, Oțet de trandafir. În curând vor avea și Ulei de trandafir. Agricultură ecologică, afacere de familie – soția se ocupă de trandafiri, soțul de stupi și albine. Doamna Velican se ocupă de plantația proprie de Trandafir de Damasc, de peste 2 ani. Carmen Velican: “Dulceata de trandafir se poate folosi si ca delicatesa, se poate folosi si ca medicament. O jumatate de lingurita luata seara inainte de culcare, somnul e odihnitor, e bun pentru muschiul cardiac, pentru astmul bronsic, pentru plamani si stomac. Siropul de trandafiri consumandu-l ca un racoritor vara este bun in astmul bronsic, in raceli, in viroze pulmonare. Trateaza aftele bucale, efectiv consumandu-l ca pe un racoritor. Fiecare cu beneficiile lui.”
![Velican2TrandafiriBrasov]()
Foto Familia Velican
Filed under:
mediu eco,
NATURAL ROMÂNEȘTE,
opinii,
parere,
Romania,
sanatate,
societate civila,
viata Tagged:
Apimond,
Bunătăți din Natură,
Dulceața Aspazia,
Eutopia Gardens,
Familia Velican,
Fares,
Ferma Ecologică Țopa,
Grădina lui Dumbravă,
Grădinile PrimStar,
Herbal Sana,
Made in Romania,
Mihaela Aurora Buzatu,
Mănăstirea Agapia,
NATURAL ROMÂNEȘTE,
Produse de la Manastire,
Râureni,
Romania,
SapunZain,
Sărbătoarea Trandafirului,
Trandafirul de Damasc / Rosa Damascena
↧
Natural Românește
![R3Romania]()
![???????????????????????????????????????]()
Poveste veche cu scrumbii românești. Scrumbia de Dunăre – Alosa Pontica – este considerată de câțiva cercetători români un pește miracol, care oferă gratuit și 100% natural sănătate – cei mai sănătoși oameni din România sunt pescarii și locuitorii Deltei Dunării, a căror alimentație de bază este peștele. A fost constatat stiințific de specialiști în domeniu, de două ori, că Scrumbia de Dunăre este un aliment-dietetic care ajută la scăderea colesterolului. Prima dată în 1989, la Institutul de Cercetări Alimentare, condus de prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. Unul dintre cercetători de atunci ai institutului a brevetat invenția, în anii ‘90, dar nu a fost niciodată pusă în aplicare. A doua oară la Institutul de Boli de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, unde a fost realizat un studiu clinic și întocmit un raport, semnat de Prof. dr. Constantin Ionescu-Târgoviște – diabetolog renumit și director al institutului pe atunci – și de către doamna dr. Eugenia Farcașiu, în baza căruia OSIM a acordat Brevetul.
La Târgul de produse tradiționale al Academiei de Științe Agricole și Silvice (ediția a XXV-a) din 21 noiembrie 2010, a participat și un domn din București, care a prezentat un produs alimentar tradițional românesc ca aliment-medicament (dietetic) minune, testat pe oameni la Institutul de Boli de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, apoi i-a spus povestea: în 1989, Ceușescu a cerut cercetătorilor să găsească un remediu 100% natural care să înlocuiască maldărul de pastile pe care le lua pentru a-și ține în frâu diabetul. Remediul a fost găsit, dar nu l-a mai apucat. Descoperirea, despre care se spune că vindecă diabetul zaharat de tip 2 (B), era gândită ca o conservă și fusese brevetată în anii 90, dar nu mai știa nimeni de ea. Domnul din București l-a întâlnit întâmplător pe inventator și i-a cumpărat brevetul, apoi i-a cerut unui alt cercetător științific să realizeze un produs alimentar nou, pe baza invenției vechi. L-au numit Colesterol Stop și au înregistrat un nou Brevet la OSIM, în anii 2000. Noul produs alimentar era preparat în uleiuri obținute prin presare la rece. Însă baza produsului era aceeași: Scrumbia de Dunăre – Alosa Pontica. Iar denumirea produsului prezentat la târgul de produse era: “Scrumbie de Dunăre în ulei de germeni de porumb Colesterol Stop”. Produsul a fost comercializat tot sub formă de conserve, produse la fabricile Conserve TULCO SA din Tulcea și Prelucrare Pește Unirea Jurilovca, începând din 2001.
![OLEOMETScrumbieConservaUleiValahia]()
Fabricile TULCO SA din Tulcea și Prelucrare Pește Unirea Jurilovca, la care firma OLEOMET producea conservele “Scrumbie de Dunăre în ulei de germeni de porumb Colesterol Stop”, nu mai există. În afară de SC Miadmar HDP SRL Tulcea, care procesează în principal pește românesc, în România mai sunt în prezent cam o sută de unități de procesare a peștelui, în mare majoritate mici, dar care prelucrează și comercializează pește congelat, icre congelate sau sărate, conserve și alte produse piscicole, în marea majoritate din import.
Marile fabrici de conserve și preparate din pește din România – Constanța, Galați, Brăila, Tucea, Sulina, București – au dat faliment pe rând, începând cu anul 1997. Fabrica TULCO a intrat în dizolvare voluntară în 2009, iar în 2013 s-a închis definitiv. Fabrica de prelucrare pește Jurilovca, formată din două mari unități, Ecofish & Danubiu RO, a fost construită de curând, în perioada 2002-2005, la inițiativa unui grup de oameni de afaceri, cu fonduri proprii (6 milioane USD) și fonduri SAPARD (2 milioane USD). Fabrica de prelucrare pește Jurilovca era cea mai nouă și modern dotată întreprindere de procesare a peștelui autohton, tehnologizată conform normelor europene, fiind amplasată pe malul Lacului Razelm. În 2006, Ecofish SRL & Danubiu RO 2002 SRL erau singurele reprezentante din industria peștelui din România abilitate să facă export în țările membre UE. Zilnic erau produse 18 tone de bunătățuri din pește, icre, fructe de mare etc. Toate fără conservanți, ingredientele erau naturale. Produsele erau ecologice 90%. Fabrica a dat faliment în 2013. Produsele importate erau mai ieftine decât cele românești.
Firma care a primit Brevetul pentru realizarea produsului “Scrumbie de Dunăre în ulei de germeni de porumb Colesterol Stop” a primit și dreptul de a recolta și procesa Scrumbia de Dunăre în timpul migrării, când își schimbă metabolismul.
Scrumbia de Dunăre își schimbă metabolismul în momentul trecerii din apa sărată în apa dulce – când intră în Dunăre, din Marea Neagră, pentru reproducere. Studiile realizate au relevat că și în organismul uman se produce același proces de inversare al metabolismului, dacă Scrumbia de Dunăre consumată de om este recoltată exact în timpul migrării, când își schimbă metabolismul, sortată și procesată foarte repede, în maxim 24 de ore, pentru a-și păstra calitățile – grăsimile nesaturate pe care le conține au exact atunci un maximum de principii active. Trebuia consumată timp de 3 săptămâni, exclusiv. Iar asta nu se putea face decât dacă era conservată. Mesele erau îmbunătățite doar cu legume și fructe, pentru aportul de vitamine. Cura era recomandată persoanelor cu diabet de tip B, celor supraponderale, cu probleme cardiace.
Scrumbia de Dunăre este cel mai gras pește din lume la nivelul de mărime respectiv. Grăsimea Scrumbiei de Dunăre este formată din acizi grași polinesaturați. Dacă este consumată într-o cură, în combinație cu un amestec de uleiuri special presate la rece, ajută la curățarea grăsimilor saturate ale altor alimente grase depuse pe vasele de sânge și astfel se îmbunătățesc funcțiile inimii, evitându-se infarctul miocardic și accidentul vascular cerebral.
Scrumbia de Dunăre eviscerată și afumată este un produs tradițional românesc provenit din județul Tulcea, pentru care se depune documentația la UE pentru Denumirea de Origine Protejată (DOP) 2014/2015. Specialiștii spun că reprezintă cea mai strictă schemă de calitate, pentru că specia – Scrumbia de Dunăre / Alosa Pontica – se găsește doar în zona României. Un motiv în plus pentru care mai marii țării sunt obligați să aibă mult mai multă grijă de Dunăre și Deltă, să nu mai apară tot felul de colmatări suspecte, în diverse zone importande și sensibile, de pe teritoriul României.
Denumiri de origine protejată UE – DOP: denumiri ale unor produse cu caracteristici datorate în mod exclusiv sau esențial locului lor de producție și priceperii producătorilor locali. Produsul agricol sau alimentar trebuie să fi fost produs, procesat și preparat într-o zonă geografică dată, prin utilizarea unor tehnici recunoscute.
Pește migrator din Marea Neagră, care poate fi găsit și în lacurile Razelm și Sinoe, Scrumbia de Dunăre migrează din Marea Neagră în Dunăre în intervalul martie-mai. Migrarea începe în martie, în aprilie ajunge în Dunăre, iar în luna mai începe reproducerea. Scrumbiile urcă pe Dunăre în bancuri, femelele pot depune între 15.000 și 150.000 de icre, care sunt duse de curenți spre gurile de vărsare ale fluviului, timp în care se produce eclozarea. Scrumbia de Dunăre este foarte bună pentru sănătate, poate fi consumată proaspătă sau preparată: uscată, afumată, în saramură, în conserve.
![ScrumbiaDunare]()
Foto SC MIADMAR
Scrumbia de Dunăre eviscerată și afumată de la Miadmar este certificată Produs românesc Atestat Tradițional.
Este procesată la societatea comercială specializată în procesarea și comercializarea de pește din Tulcea, SC Miadmar HDP SRL, care prelucrează pește din România, după rețete tradiționale românești vechi de peste o sută de ani, dar și pește din import (macrou și hering). Toate produsele de pește de la Miadmar sunt preparate doar cu ingrediente naturale, fără aditivi și au un conținut important de Omega 3. Scrumbia de Dunăre eviscerată și afumată de la Miadmar se comercializează sub marca DELTAICA Tradiții Sănătoase, înregistrată la OSIM. SC Miadmar HDP SRL Tucea face parte din Grupul de firme Miadmar, împreună cu SC Miadmar Fishing SRL Sulina, pescuit marin costier cu nave și pescuit comercial în Delta Dunării. Firma a fost înființată în urmă cu peste 100 de ani și valorifică îndelungata tradiție pescărească a familiei asociaților fondatori. Miadmar HDP livrează pe piața românească 300 de tone de pește în fiecare an, prelucrat în 16 produse, din care 9 sunt certificate Produs românesc Atestat Tradițional (RPAT) în 2014/2015: Scrumbie de Dunăre eviscerată și afumată; Scrumbie de Dunăre marinată; Batog de somn; Batog de crap argintiu; Salata de Icre de crap; Salata de Icre de crap și ceapă; Salata Deltaica cu icre de știucă; Salata Deltaica cu icre de știucă și ceapă. Salatele de icre sunt singurele (sau printre puținele) fără conservanți de pe piața românească, înregistrate ca salate cu icre de la pește capturat din Delta Dunării, preparate după rețete tradiționale, cu un termen scurt de valabilitate, între 12 și 16 zile, în funcție de sezon. Produsele sunt comercializate sub mărcile înregistrate DELTAICA și MIADMAR, unele cu specificația BIO.
![ProdusTraditionalRomaniaLogo1]()
![OLEOMET1]()
Poveste cu uleiuri naturale 100% românești peste scrumbii și despre domnul din București cu Scrumbia de Dunăre, co-proprietarul SC OLEOMET SA, producător de uleiuri speciale naturale presate la rece, Ion Cristian Aldea. În uleiurile create și produse la Oleomet au fost preparate conservele de Scrumbie de Dunăre Colesterol Stop, la ideea ing. dr. Andrei Gyemant, specialist în uleiuri și director științific al fabricii: ulei din germeni de porumb, din germeni de grâu și din armurariu, obținute prin presare la rece, la Oleomet. În prezent retras din afaceri (preluate de cei doi copii), Ion Cristian Aldea, economist, a început afacerile după 1989, cu banii de pe o Dacie. A înființat firma Rodos, cupăra fructe de la serele românești și le vindea în Austria și Germania. Cu banii strânși a înființat, în 1994, firma Oleomet, iar în 1996 Fabrica de uleiuri alimentare Oleomet (în prezent Valahia), la Giurgiu, în parteneriat cu fostul director al Fabricii de Ulei Muntenia din București, ing. dr. Andrei Gyemant. Ca să acumuleze capital, au luat cantități mari de ulei de rapiță din țară, pe care l-au exportat. Din banii obținuți au cumpărat din Germania mașini de presare la rece, ulterior și o instalație de rafinare. Au produs uleiuri speciale, cele din germeni de porumb, de grîu, de arahide și de cătină.
Presarea la rece este cea sănătoasă, fiind naturală – față de cea clasică de extracție a uleiului, care se face cu solvenți (substanțe chimice).
Poveste cu uleiurile naturale românești. OLEOMET – VALAHIA, uleiuri naturale presate la rece, numite și extravirgine, obținute din semințe selecționate și neprelucrate termic (neprăjite). Produse alimentare, plante medicinale și aromatice. Fabrica Valahia este certificată Ecologic din mai 2014. Afacerea lui Ion Cristian Aldea a fost preluată de copiii săi acum câțiva ani. Au diversificat gama de uleiuri presate la rece. Pe lângă cele din germenii de porumb, de grâu, de arahide și de cătină, au fost produse uleiuri presate la rece din semințe și sâmburi de floarea soarelui, cânepă, susan, caise, struguri, dovleac, armurariu, după care au urmat uleiurile BIO, din semințe certificate ecologic – susan, in, cânepă și floarea soarelui. Uleiurile sunt obținute din cam toate semințele oleaginoase din țară, provenite de la cultivatorii din România. Fabrica Valahia (Oleomet) din Giurgiu, condusă de Ștefan Cătălin Aldea, are o capacitate de producție de peste 1.000 de tone de ulei natural pe an, cea mai mare parte fiind exportată în Israel, comercializată prin SC OLEOMET-sa SRL București, condusă de Roxana Aldea. Majoritatea uleiurilor sunt alimentare, recomandate de medicina naturistă. Cele mai căutate sunt uleiurile de armurariu, susan, sâmburi de struguri, cătină, nucă, chimen negru, muștar alb. Uleiul din armurariu este bun pentru bolile de ficat.
Armurariul (ciulin de Bărăgan) este o plantă cu o importantă acțiune hipocolesterolemiantă, bazată pe silimarină, o component esențială a medicamentelor de ficat și diabet. Uleiul din seminte de dovleac este bun pentru prostată, cel de chimen negru este bun pentru creșterea imunității, uleiul de muștar alb e bogat în acizi grași Omega 3, este foarte bun pentru masaj, uleiul din germeni de porumb este hipocolesterolemiant. Uleiul din sâmburi de struguri este indicat femeilor cu predispoziții la fibroame uterine, chisturi ovariene, adenoame și adenofibroame mamare. În țări ca Italia și Franța, în care se consumă de zeci de ani uleiul din sâmburi de struguri, specialiștii au observat o scădere a ratei bolilor cardiovasculare.
Uleiurile Valahia Oleomet se găsesc și în România, în hipermarketuri și în magazile specializate – rețeaua Metro, KI-LIFE Naturalia și Plafaruri. Sau direct pe site: ulei vegetal din seminte de canepa, din seminte de armurariu, din seminte de in, din seminte de rapita, din miez de nuca, din seminte de susan, din boabe de soia, din germeni de grau, din seminte de catina, din seminte de dovleac, din samburi de struguri, din seminte de mustar, din seminte de chimen negru, din seminte de coriandru, din germeni de porumb, din seminte de floarea soarelui.
Sigla UE de Agricultură Ecologică garantează consumatorilor originea și calitatea alimentelor și băuturilor. Prezența acestei sigle pe orice produs indică respectarea de către producător a Regulamentului UE privind agricultura ecologică. Sigla este obligatorie din 1 iulie 2010 și a avut o perioadă de tranziție de 2 ani (până pe 1 iulie 2012). Sigla precizează locul de producere a materiilor prime agricole, printr-o formă “UE” sau “non-UE”, sau cu numele țării în care s-a obținut produsul sau materiile prime ale acestuia. Toate produsele alimentare preambalate vor fi etichetate obligatoriu cu sigla Uniunii Europene pentru producția ecologică. Pentru produsele importate și cele neambalate, utilizarea siglei este opțională. Sigla națională a României pentru agricultură ecologică “ae” poate fi folosită optional alături de cea comunitară. Sigla comunitară oferă consumatorilor garanția că cel puțin 95% din ingredientele produsului au fost obținute după metoda de producție ecologică, că produsul respectă regulile schemei oficiale de inspecție și provine direct de la producător sau procesator, într-un ambalaj sigilat, că produsul poartă numele producătorului, procesatorului sau vânzătorului și numele sau codul organismului de inspecție și certificare. Produsele ecologice (organice/bio) sunt produsele realizate în armonie cu natura și mediul înconjurător, fără utilizarea substanțelor chimice și fără intervenții genetice. Produsele certificate în acest sens de un organism de certificare poartă denumirea de produse bio, produse organice sau produse ecologice.
![4ECO3 (2)]()
Filed under:
atitudini,
educatie,
mediu eco,
NATURAL ROMÂNEȘTE,
nepasare,
opinii,
parere,
politica,
Romania,
sanatate,
saracie,
societate civila,
solidaritate,
speranta,
viata Tagged:
Agricultura Ecologică,
Deltaica,
Made in Romania,
Miadmar,
NATURAL ROMÂNEȘTE,
Produs românesc Atestat Tradițional,
Romania,
SC Miadmar HDP SRL Tulcea,
SC OLEOMET SA,
Scrumbia de Dunăre - Alosa Pontica,
Scrumbia de Dunăre eviscerată și afumată,
Uleiurile Valahia Oleomet
↧
↧
![R4NaturalRomaneste]()
![R3Romania]()
Natural Românește
Dulce și sănătos în orașul teilor lui Eminescu, tradiție românească de la Iași, cu pască și cozonac, plăcinte moldovenești și prăjituri de casă, tradiționale românești.
Este o mică dar sănătoasă afacere de familie, mamă și fiică – Produse de Acasă Tradiționale.
În magazinul dulce, cu laborator propriu, în care se folosesc doar ingrediente naturale, se găsesc produse de casă – pâine, colaci, turte, plăcinte, prăjituri, torturi etc – care nu conțin premixuri, conservanți sau coloranți.
Dar nici nu se produce industrial.
![ProduseDeAcasaIasi2]()
Și se mai găsesc aici (Iași, Păcurari, str. Muntenimii nr. 4) de cumpărat câteva alte produse naturale tradiționale românești: zacuscă, preparate din carne, cașcaval, miere, sevă de mesteacăn – toate naturale.
Deja sunt preluate comenzile pentru cozonac (cu nucă, stafide sau rahat), pască (cu brânză dulce, smântână, sau ciocolată), diverse platouri cu prăjituri, asortate. Toate după rețete tradiționale, pentru Paști.
Cum și când puteți comanda online (și alte informații), dacă sunteți din Iași, vedeți pe site.
Sunt și alte produse bune-bune pentru tot felul de evenimente (aniversări, nunți etc).
![ProduseDeAcasaIasi1]()
Fotografiile aparțin Produse de Acasă Iași
Filed under:
NATURAL ROMÂNEȘTE,
opinii,
parere,
Romania,
sanatate,
societate civila,
viata Tagged:
NATURAL ROMÂNEȘTE,
Produse De Acasă Iași,
Romania
↧
![???????????????????????????????????????]()
Natural Românește
Din inima Moldovei, Bunătăți de casă – Casa Cristina, din Rediu și Poloboc, județul Neamț.
De la Cristina și Daniel Socea.
În amintirea copilăriei oricui și de oriunde din România și a bunicilor oricui și de oriunde. Zacuscă, murături, dulcețuri, compoturi, prăjituri, siropuri presate, lichioruri, mezeluri – românești, tradiționale, naturale, care mai de care mai bune. Cu legume și fructe, care mai de care mai naturale și mai proaspete, de la oamenii din comună. Sau din pădure, culese de familie.
Soții Socea au muncit în Italia 5 ani. Toți banii câștigați i-au investit acasă, în afacerea excepțională – Bunătăți de la Casa Cristina. Mulți români care muncesc sau locuiesc în străinătate de bucură de toate aceste produse, naturale și gustoase. Românești. Gustul de acasă. Totul la vedere.
![CasaCristina5]()
![CasaCristina2]()
Poate vă este dor de o dulceață de fragi, de pădure. Nu lipsește nici dulceața de trandafiri, gutui, nuci verzi etc etc. Toate făcute la foc de lemne. Sau poate vreți un sirop de mure, din pădure. Poate din muguri de brad? O zacuscă de ghebe, niște ardei capia copți, cu turte țărănești sau cu pâine de casă.
Cristina Socea: “Ne place să mâncăm sănătos, ne place să facem totul natural. Totul cum se făcea odată, natural.”
![CasaCristina1Dulceata]()
![CasaCristina3]()
Bunătăți de casă Cristina, marcă înregistrată. Magazinul este online. Pentru că afacerea a început pe facebook, de multe ori producerea bunătăților se vede în direct, tot pe facebook. Doar că este nevoie de multă răbdare la vizionare, la câte sunt acolo.
Cristina Socea frământă cozonacii. Daniel Socea se ocupă de niște preparatele tradiționale din carne… Numai și numai bunătăți.
![CasaCristina4]()
![CasaCristina6]()
Fotografiile aparțin Casei Cristina
Filed under:
caracter,
credinta,
diaspora,
educatie,
Fericire,
mediu eco,
NATURAL ROMÂNEȘTE,
opinii,
parere,
Romania,
sanatate,
societate civila,
speranta,
viata Tagged:
Bunătăți de casă - Casa Cristina,
Bunătăți de Casă Cristina,
Cristina și Daniel Socea,
Dulcețuri Tradiționale Cristina,
NATURAL ROMÂNEȘTE
↧
![R4NaturalRomaneste]()
Natural Românește
În 2007, CE a recunoscut denumirea de origine controlată pentru 48 de tipuri de băuturi spirtoase din 27 țări membre UE, din care 17 produse proveneau din România – sortimente de alcool din fructe, unele numite generic Țuică, altele Vinars – lista, trimisă la UE în 2005, cuprindea Indicațiile Geografice Protejate (IGP) și Denumirile de Origine Protejate (DOP), recunoscute de România. Tot atunci, produsul Pălincă a fost considerat că aparține strict spațiului geografic românesc, fiind atestat documentar în România, din secolul XVI, în zona Sălaj/Zalău. Ungariei i-a fost acordat doar dreptul de a folosi denumirea de “palinka”. CE a menționat însă că Horinca și Turțul au denumiri unice, din România, care nu pot fi copiate. CE a mai recunoscut României dreptul de a produce Vinarsul cu denumire de origine protejată (DOP).
![Zetea1]()
Zetea
Din prunele brumării ale bătrânilor pomi din livada gospodarului Zetea din Medieșu Aurit, Satu Mare, vine Zetea, Țuică de Transilvania – Horincă de Ardeal. Faimă și tradiție de peste 100 de ani. Proprietar distilerie, Silviu Zetea.
Produsele marca Zetea sunt atestate ca tradiționale românești și recunoscute ca atare de Uniunea Europeană. Produsele marca Zetea sunt înregistrate la OSIM și recunoscute ca brand al regiunii: Pălincă de Ardeal, Pălincă Crai Nou, Pălincă de Prune, Pălincă de Pere, Pălincă de Mere, Pălincă de Vișine, Pălincă de Caise, Silvoriu de Zetea, Vinars Zetea.
![Zetea2]()
![Zetea3]()
Toate sticlele sunt personalizate, inconfundabile. În 2000, Silviu Zetea a creat seria de lux – pe eticheta sticlei era scris Zetea cu aur, încrustat direct în sticlă.
Atelierele Zetea: distilerie, testare, îmbuteliere, depozitare, degustare. Și Restaurant La Pălincie, în Baia Mare.
Pralinele cu cremă de lichior Silvoriu de Zetea, ingrediente 100% naturale, reprezintă o colaborare dintre Silviu Zetea și ciocolatierul Liviu Fagi.
![Zetea4Praline]()
Fotografiile aparțin Zetea
Filed under:
mediu eco,
NATURAL ROMÂNEȘTE,
opinii,
parere,
Romania,
societate civila,
viata Tagged:
NATURAL ROMÂNEȘTE,
Zetea,
Zetea Țuică de Transilvania,
Zetea Horincă de Ardeal
↧
↧
Natural Românește
![R4NaturalRomaneste]()
Pentru cineva ca mine, care habar nu am despre vinuri și alte licori, faptul că o doamnă se pricepe atât de bine și a reușit să transforme această afacere în frumusețe vie, este ceva extraordinar.
De pe Dealurile Buzăului, din zona istorică Merei-Piertroasele-Breaza-Năeni / Dealu Mare, via din Năeni devine din ce în mai faimoasă, prin vinurile Aureliei Vișinescu – proprietar de podgorie și cramă, oenolog, manager de companie – Crama Domeniile Săhăteni. Săhăteni se află la poalele Dealurilor Istriței.
Gama de vinuri Aurelia Vișinescu: Nomad, Artisan, Anima, Karakter, din butoaie de stejar românesc.
![AureliaVisinescu1]()
![AureliaVisinescu4]()
![AureliaVisinescuCramaSahateni3]()
Soiuri românești: Fetească Albă, Fetească Neagră, Tămâioasă Românească. Alte soiuri: Syrah. Din care vinul Anima SYRAH, produs din plantația compactă de pe panta sudică Fințescu a satului Năeni.
Vinurile (40% din producție) semnate Aurelia Vișinescu se exportă în Japonia, China, Coreea, Danemarca, Estonia, Belgia, Spania, Luxemburg, Polonia, Cehia, Germania, Israel, SUA, Brazilia, Coasta de Fildeș.
![AureliaVisinescu2]()
Fotografiile aparțin doamnei Vișinescu
În septembrie, când se culeg viile, e bine de mers la Pietroasele, când este Sărbătoarea Tămâioasei. Localitatea Pietroasele (cea cu tezaurul – Cloșca cu pui de aur) se află pe partea de sud a dealului Istrița din zona Dealu Mare.
Mai bine un vin puțin mai scump, dar sigur natural. În plus, când cineva își pune numele pe un produs, asta înseamnă responsabilitate și siguranță.
De ce?
În 2014, reprezentanți ai UE au realizat un control al vinurilor. Cu această ocazie consumatorii români au putut afla că pe piață existau îngrozitor de multe lichide suspecte vândute sub formă de vin, multe și din Italia și Spania. Acestea, alături de cele românești, preparate din chimicale periculoase, se vindeau în vrac cu prețuri de sub 6 lei/litru. Informația a fost furnizată de reprezentanții Patronatului Național al Viei și Vinului. Presupusele vinuri sunt în realitate niște amestecuri de apă exogenă, zahăr și alcool din porumb, sau apă exogenă, zahăr și alcool din trestie de zahăr. UE a dispus publicarea companiilor producătoare și sortimentelor de vin considerate periculoase pentru sănătatea populației.
Filed under:
mediu eco,
NATURAL ROMÂNEȘTE,
opinii,
parere,
Romania,
sanatate,
societate civila,
viata Tagged:
Aurelia Vișinescu,
Crama Domeniile Săhăteni,
Made in Romania,
NATURAL ROMÂNEȘTE,
Pietroasele,
Romania
↧
Natural Românește
![???????????????????????????????????????]()
Cândva, în Regatul României Mari, a existat județul Covurlui, învecinat cu Ismail, Cahul și Tutova, care avea ca reședință Galațiul.
De atunci și de acolo vine denumirea unui produs românesc tradițional, Brânza de Covurlui, pentru care România depune documentația la UE pentru Denumirea de Origine Protejată (DOP).
Denumiri de origine protejată – DOP: denumiri ale unor produse cu caracteristici datorate în mod exclusiv sau esențial locului lor de producție și priceperii producătorilor locali. Produsul agricol sau alimentar trebuie să fi fost produs, procesat și preparat într-o zonă geografică dată, prin utilizarea unor tehnici recunoscute.
Brânza de Covurlui, provenită în prezent din județul Galați, este 100% naturală, produsă din amestecul laptelui de capră (40%), cu lapte de oaie, lapte de vacă și adaos de negrilică (susan negru).
Este produsă la Întreprinderea Familială Druică Gheorghe din Foltești, județul Galați și este un Produs românesc Atestat Tradițional (RPAT) în 2014/2015, comercializată sub brandul Zimbria (marcă înregistrată) în magazinele Zimbria.
![Zimbria1CovurluiBranza]()
![ZimbriaBranzaCovurluiGicaRoataZimbria]()
Registrul de Specialități Tradiționale Garantate (STG) (Prekmurska gibanica) – UE. Cererea de înregistrare a unei denumiri în Registrul STG a fost depusă la CE de Slovenia, la CE. Specialități tradiționale garantate (STG): denumiri de produse care garantează caracterul tradițional al produsului, fie prin compoziția acestuia, fie prin metoda sa de obținere. Produsele care poartă denumirea de STG nu sunt legate de o zonă geografică anume, însă trebuie să fie produse conform specificațiilor prestabilite. Pe baza STG s-a înființat în România Registrul Produselor Atestate Tradițional, în 2013 la M.A.D.R. Produsele românești astfel atestate, să le zicem simplu țărănești, cele mai multe unice în lume, fabricate la scară mai mica (în sensul de nu industrială), beneficiază de un logo stabilit oficial, color sau monocrom.
Brandul Gică Roată – produse lactate tradiționale – aparține firmei Zimbria. Alte produse lactate tradiționale românești de Covurlui produse la ferma din Fotești sunt comercializate tot în magazinele Zimbria, sub brandul Gică Roată, respectiv brandul Zimbria: Cașcaval Tradițional, Urdă de Covurlui, Caș de Stână, Brânză afumată de Covurlui, Brânză de burduf de Covurlui în membrană naturală.
![Zimbria3]()
![xZimbria2BranzeturiDeCovurlui]()
Firma Zimbria cu magazine proprii a fost înființată de Maria și Marius Verdeși din București.
Maria Verdeși face parte din familia ciobanului gospodar Zamfir Druică din Galați (fiica lui Gheorghe Druică, cel care a întemeiat Întreprinderea Familială Druică Gheorghe din Foltești). Marius Verdeși este și președintele Asociației Producătorilor Tradiționali, zona Moldova.
Familia deține ferma de animale de la Foltești, procesează laptele și carnea, după metode tradiționale românești. Tradiție de familie cu dragoste și grijă pentru natură – cultivarea pământului, creșterea animalelor și producerea de specialități tradiționale românești – brânzeturi (și produse din carne) realizate după rețete proprii, păstrate și transmise din tată în fiu de aproape o sută de ani.
![Zimbria4]()
În magazinele Zimbria se găsesc brânzeturi dar și produse din carne. Cașcaval filat și împletit la mână, Brânză de burduf, Brânzeturi de capră, Caș de oaie, Purceluș de lapte copt în afumătoare, Mușchiuleț de capră împletit, Pastramă ciobanească de berbecuț, Ruladă de curcan, Costiță țărănească de porc, Piept nobil de rață afumat cu lemn de prun, Piept de pui cu șofran și lămâie etc.
![Zimbria2CovurluiCarne]()
Foto: Zimbria
Filed under:
mediu eco,
NATURAL ROMÂNEȘTE,
opinii,
parere,
Romania,
sanatate,
societate civila,
viata Tagged:
Brânza de Covurlui,
NATURAL ROMÂNEȘTE,
Produs românesc Atestat Tradițional,
Romania,
Zimbria
↧
![R1Romania]()
Natural Românește
Românii iubesc peștele și adoră să pescuiască în mijlocul naturii, că nu degeaba ne-a dat Dumnezeu nouă Delta Dunării, ecosistem unic în lume și patrimoniu mondial UNESCO. Dar nu despre ea este vorba, ci despre Delta din Carpați, un loc în care câțiva oameni au realizat ceva bun, românește, unde românii se simt bine în mijlocul naturii, mânâncă specific românește, adică natural.
Delta din Carpați – Dumbrăvița, este o arie natural protejată de cca 420 ha, din care 180 ha lacul de acumulare și zona adiacentă, restul complexul de heleștee și alte terenuri învecinate. Este o zonă unică, ideală pentru pescuit sportiv și pentru birdwatching.
Întreprinzătorii au îmbinat, cu succes, producția de pește cu pescuitul sportiv și turismul de profil. Au început în 1998, cu creșterea și prelucrarea peștilor, iar în timp s-au dezvoltat. Compania, cu capital integral privat, are activități de turism, construcții, producție de betoane și turbă, stații de combustibil. Sediul adm. este în Hălchiu, județul Brașov. Și tot acești oameni, din Brașov, au reușit ca produsul lor natural românesc din pește – Novacul Afumat din Țara Bârsei, certificat de Protecție Națională – să devin și produs cu Denumire de Origine Protejată (DOP) UE.
![DeltaDinCarpati1]()
![DeltaDinCarpati2]()
Unul dintre produsele din România certificate în prezent la nivel european prin DOP (în engleză PDO) – protejarea prin sistemul european de calitate – este Peștele Novac din Țara Bârsei, produs de Doripesco Hălchiu (Brașov).
Denumiri de origine protejată – DOP: denumiri ale unor produse cu caracteristici datorate în mod exclusiv sau esențial locului lor de producție și priceperii producătorilor locali. Produsul agricol sau alimentar trebuie să fi fost produs, procesat și preparat într-o zonă geografică dată, prin utilizarea unor tehnici recunoscute.
Produsul românesc certificat DOP/UE, protejat prin sistemul european de calitate, Novacul Afumat din Țara Bârsei, are și certificatul de Produs Tradițional Atestat România 2014/2015.
![DoripescoNovacAfumatDoripesco]()
![DoripescoNovacAfumat]()
“Novacul Afumat din Țara Bârsei” este un produs alimentar natural 100%, obținut din peștele novac, crescut în fermele proprii din aria geografică delimitată, în apă curată de munte, hrănit cu zooplancton – hrană naturală – fără a se utiliza hrană artificială sau suplimente nutritive. Prelucrarea peștelui se face sub formă de fileuri afumate la cald, cu rumeguș de esență tare, de fag, cu aromă unică de frunze de țelină, prin metoda tradițională de sărare și afumare la cald din zona Rotbav-Măieruș. Produs de Doripesco – Dor de Pește – România, Hălchiu (Brașov), o afacere de familie dezvoltată cu respect pentru natura țării.
Doripesco prepară produse din pește 100% natural, după rețete românești tradiționale vechi de zeci de ani, și acestea certificate Produs Tradițional Atestat România 2014/2015, comercializate cu marca Delta din Carpați Doripesco: Novacul Afumat din Țara Bârsei, Baghetă Pescărească, Salată de Icre de Crap, Salată de Icre Ardelenească, Păstrăv Ardelenesc, Pastramă Pescărească, Batog Afumat.
Doripesco deține Complexul Turistic Doripesco de la Vadul Roșu, cu 6 bălți pentru pescuit și motel-restaurant; Pensiunea Poiana Râșnoavei din Râșnov; Restaurantul Casa Păstrăvarului, cu păstrăvărie; Delta din Carpați – Dumbrăvița; bălțile de la Arini pentru pescuit sportiv. Doripesco deține 2 ferme piscicole de crap, 1 fermă de sturioni, 1 păstrăvărie, 7 magazine pentru vânzarea peștelui și preparate din pește, secție de procesare pește prin care se oferă produse din pește 100% natural, preparate după vechi rețete românești tradiționale. Le puteți vedea pe toate pe site.
![DoripescoVaduRosuPescuit]()
Filed under:
educatie,
mediu eco,
NATURAL ROMÂNEȘTE,
opinii,
parere,
Romania,
sanatate,
societate civila,
viata Tagged:
Delta din Carpați - Dumbrăvița,
Delta din Carpați Doripesco,
Doripesco - Dor de Pește,
Doripesco Hălchiu,
NATURAL ROMÂNEȘTE,
Novacul Afumat din Țara Bârsei,
Produs Tradițional Atestat România
↧
![R3Romania]()
![???????????????????????????????????????]()
Natural Românește
Magiunul de prune Topoloveni este primul și singurul produs din România certificat la nivel european prin IGP, astfel protejat de sistemul european de calitate.
Certificat de CE/UE din 8 aprilie 2011, ca fiind unic, tradițional și autentic, magiunul de Topoloveni a fost primul produs din România certificat în Uniunea Europeană. În acel moment făcea parte dintre cele 1.000 de produse agricole și alimentare IGP din cele 27 de țări membre.
Indicații geografice protejate – (Indicația Geografică Protejată, IGP/PGI) – UE: Produse agricole și alimentare a căror reputație sau ale căror caracteristici sunt strâns legate de desfășurarea activității de producție într-o zonă geografică dată. Cel puțin una din etapele de producție, procesare sau preparare trebuie să aibă loc în zona geografică respectivă.
![TopoloveniMagiun]()
Magiunul de prune Topoloveni, 100% natural (bio), certificat Ecologic, produs de Sonimpex Topoloveni (Argeș), beneficiază de promovare și fonduri din partea UE. Programul de promovare accesat de Sonimpex Topoloveni se derulează în Elveția, Norvegia și Rusia – a început în 2013 și se finalizează în 2016.
Magiunul românesc de Topoloveni, realizat după o rețetă veche de 100 de ani, este ecologic, fără zahăr, fără conservanți, făcut din 4 soiuri de prune brumării și derivatele acestora: Piteștean, Tuleu timpuriu, Tuleu gras, Grasa Românească, Bistrițeană, Brumării, Dâmbovița, Vâlcean, Boambe de Leordeni etc. Este fiert la aburi și astfel se păstrează toate vitaminele și mineralele din fructe. Este bogat în vitamina C și are conținut mare de glucide (zahăr natural).
Fiind protejat IGP/UE (Indicația Geografică Protejată) nici un alt producător din lume nu are dreptul legal să-i utilizeze denumirea de „Magiun de prune Topoloveni”.
Atenție la falsificatori.
Zona Geografică a Magiunului de prune Topoloveni este următoarea zonă administrativă din România: oraș Topoloveni, sat Vițichești, sat Țigănești, sat Boțărcani, sat Gorănești, sat Crințești, sat Inuri, sat Goleștii Badii.
În magazinele proprii, Magiunul de prune Topoloveni costă 12 lei borcanul. În supermarketuri/hipermarketuri se vindea cu 18-24 de lei. Poate fi trimis și prin curier.
Îl găsiți și în Parcul Cișmigiu din București, în perioada 4 – 13 aprilie 2015, orele 11.00 – 20.00, la Târgul Tradiții și Flori de Sărbători 2015. La standul Topoloveni găsiți mai multe produse, bune pentru post, la cel mai bun preț.
![TopoloveniProduse]()
Foto: Topoloveni
![4ECO3 (2)]()
Sigla UE de Agricultură Ecologică garantează consumatorilor originea și calitatea alimentelor și băuturilor. Prezența acestei sigle pe orice produs indică respectarea de către producător a Regulamentului UE privind agricultura ecologică. Sigla este obligatorie din 1 iulie 2010 și a avut o perioadă de tranziție de 2 ani (până pe 1 iulie 2012). Sigla precizează locul de producere a materiilor prime agricole, printr-o formă “UE” sau “non-UE”, sau cu numele țării în care s-a obținut produsul sau materiile prime ale acestuia. Toate produsele alimentare preambalate vor fi etichetate obligatoriu cu sigla Uniunii Europene pentru producția ecologică. Pentru produsele importate și cele neambalate, utilizarea siglei este opțională. Sigla națională a României pentru agricultură ecologică “ae” poate fi folosită optional alături de cea comunitară. Sigla comunitară oferă consumatorilor garanția că cel puțin 95% din ingredientele produsului au fost obținute după metoda de producție ecologică, că produsul respectă regulile schemei oficiale de inspecție și provine direct de la producător sau procesator, într-un ambalaj sigilat, că produsul poartă numele producătorului, procesatorului sau vânzătorului și numele sau codul organismului de inspecție și certificare. Produsele ecologice (organice/bio) sunt produsele realizate în armonie cu natura și mediul înconjurător, fără utilizarea substanțelor chimice și fără intervenții genetice. Produsele certificate în acest sens de un organism de certificare poartă denumirea de produse bio, produse organice sau produse ecologice.
Filed under:
mediu eco,
NATURAL ROMÂNEȘTE,
opinii,
parere,
Romania,
sanatate,
societate civila,
viata Tagged:
Agricultura Ecologică,
Magiun de prune Topoloveni,
NATURAL ROMÂNEȘTE,
roma,
Romania,
Sonimpex Topoloveni
↧
↧
Natural Românește
![???????????????????????????????????????]()
![R3Romania]()
Se spune că locul din care provine această uimitoare pâine este sigur de pe pământul dacilor. Și că pâinea de acolo este tot a dacilor – metoda de frâmântare, unul dintre marile secrete, ar fi păstrată și transmisă din generație în generație, chiar de pe vremea dacilor. Pita de Pecica este inconfundabilă, în primul rând prin mărime, apoi prin mirosul plăcut pe care îl degajă, care stârnește foamea instantaneu.
Pita de Pecica se mai numește și Pita boanfă și are o sărbătoare, ținută în fiecare an în luna august (Praznicul de Pită Nouă) în Pecica.
Rotundă, împăturită, sau la tavă, rămâne proaspătă și 7 – 10 zile dacă este ținută la răcoare.
![PitaPecica]()
Pâinea este cunoscută în cam toată Europa și este făcută din făină de grâu cultivat în zonă, după o rețetă specială veche, cu multe secrete dar fără conservanți, coaptă în cuptoare de cărămidă cu lemne, nu electrice. Pâinea este pusă la copt direct pe vatra din cărămidă fierbinte, dar după ce s-a stins focul (care arde înainte timp de 5 ore).
Certificarea OSIM a Pitei de Pecica dă dreptul de folosire al denumirii doar brutarilor din orașul Pecica, iar asta împiedică falsificarea sau întrebuințarea denumirii de Pită de Pecica de către alți producători sau comercianți.
Pita de Pecica, propusă la UE pentru Denumirea de Origine Protejată. Produsul românesc tradițional pentru care se depune documentația la UE pentru Denumirea de Origine Protejată (DOP) provine din județul Arad, orașul Pecica – și are certificat de înregistrare la OSIM din 2013, pentru protejarea mărcii/denumirii.
Denumiri de origine protejată – DOP: denumiri ale unor produse cu caracteristici datorate în mod exclusiv sau esențial locului lor de producție și priceperii producătorilor locali. Produsul agricol sau alimentar trebuie să fi fost produs, procesat și preparat într-o zonă geografică dată, prin utilizarea unor tehnici recunoscute.
În orașul Pecica se află 4 brutării care fac vestita pâine, marcă înregistrată cu denumirea de Pită de Pecica la OSIM în 2013 și propusă la UE pentru Denumirea de Origine Protejată (DOP).
Una este Brutăria cu cuptor de cărămidă Palmar Vali din Pecica, care a fost cumpărată de Valeriu Țigu în 1997, de la Alexandru Ioja – care o avea din 1925. Țigu a primit de la Ioja și rețeta de pâine, despre care spune că este veche de pe timpul dacilor.
Alta este Brutăria Tiamax, pită făcută de Maximilian Ponta.
O alta pită este de la Doris. Pită de pită, nu glumă.
![PitaPecicaDoris]()
Foto: Pită Doris
Filed under:
mediu eco,
NATURAL ROMÂNEȘTE,
opinii,
parere,
Romania,
sanatate,
societate civila,
viata Tagged:
NATURAL ROMÂNEȘTE,
Pita de Pecica
↧
Natural Românește
![R4NaturalRomaneste]()
Cele mai multe, mai mari și mai valoroase izvoare de apă minerală medicinală din Europa sunt în România. În județul Covasna – în jurul stațiunii Covasna – sunt mai mult de 1.000 de izvoare. Sunt localități în care apa minerală medicinală se scoate din fântână și folosită ca leac împotriva bolilor. Interesant este că nici o apă nu este la fel, fiecare în parte are gust diferit, conținut diferit de minerale, proprietăți medicinale diferite.
În Vâlcele este un izvor cu un conținut de magneziu foarte mare, 335 mg/l. Apa medicinală românească din Vâlcele are conținut ridicat de magneziu dar și o formă care îl face ușor de asimilat de organism, respectiv 50%, cu mult peste cât este asimilat din medicamente și alimente. Izvoarele cu apă minerală din zona (sat, comună, stațiune) Vâlcele, din Munții Baraolt, sunt cunoscute de mii de ani, din perioada romană, când se numea Colonia Aquarium Vivarum, iar romanii o exploatau de zor, pentru sănătatea lor.
SC Wega Invest SRL este cunoscută de când a început să îmbutelieze apa minerală medicinală Vâlcele (Izvor Elisabeta/Șugaș Băi), singura din România și a patra de acest fel din lume. Este îmbuteliată manual.
![ApaValcele]()
Singura apă medicinală românească, din Vâlcele, are brevet de invenție, obținut după doi ani de cercetări și este îmbuteliată exact așa cum vine din izvor, din pământ, fără nicio intervenție tehnică, la SC Wega Invest SRL Vâlcele. Înainte de a cumpăra și consuma, consultați-vă medicul.
Apa minerală medicinală din Vâlcele este bogată în magneziu – a IV-a din lume în conținutul de magneziu. Este bogată în fier, bună pentru o serie de afecțiuni și cure de întărire a organismului, în cazul anemiilor hipocrome, debilității fizice, recuperării în timpul convalescenței. Este calcică, recomandată în tratarea bolilor cronice de stomac, indigestii, dispepsii gastrice, atonii gastrice, constipatii cronice, colita mucomembranoasă, sechele dupa hepatită, hepatită cronică, litiază biliară, cură de repaus a căilor biliare sau în cazul tulburărilor de asimilare a calciului și osteoporoză. Este natural carbogazoasă și ajută în cazul digestiei lente, indigestiei, constipației atone, colitei și enterocolitei, afecțiunilor biliare, în stări de somnolență, apatie, astenie.
În februarie 2014, SC Wega Invest SRL Vâlcele din județul Covasna, condusă de Silviu Manole, a început și producția Apei minerale medicinale cu fibre extrase din rădăcini de cicoare (fibre aglutenice), sub forma unei băuturi care seamănă cu sucul, destinată în principal persoanelor cu intoleranță la gluten – unică în Europa.
Cercetările comandate de firmă au demonstrat că ajută și la scăderea trigliceridelor, a colesterolului, a zahărului în sânge și mărește viteza tranzitului intestinal.
În Vâlcele (pe DN13E, la 13 km de Sfântu Gheorghe și 30 de Brașov) sunt amenajate două izvoare cu apă minerală naturală, care pot fi utilizate în diferite cure, pentru tratamentul afecțiunilor aparatului cardio-vascular, sistemului nervos periferic, tubului digestiv, renale. Localnicii spun că există cazuri de vindecare a unor boli de piele grave, boli de stomac, stări de bine în cazul cancerului sau paraliziei. Pe vremuri, cura de apă minerală medicinală se făcea folosind în același timp laptele de capră, care reduce aciditatea și crește efectul terapeutic.
Baza de tratament Vâlcele (cura internă și cura externă). În stațiunea Vâlcele sunt și instalații pentru proceduri terapeutice, inclusiv pentru tratament cu Pell Amar și Boicil Forte. Curele se fac doar la recomandarea medicului. Vâlcele Băi
Drumul Apelor Minerale – Covasna & Harghita: Bixan, Belin, Malnaș, Vâlcele, Bodoc, Șugaș Băi, Mărtănuș, Baraolt / Borsec, Tușnad, Jigodin, Homorod, Remetea. Piscine refăcute în Cernat, Bodoc, Olteni, Peteni, Hățuica. Șugaș Băi, stațiune lângă Sfântu Gheorghe.
Filed under:
NATURAL ROMÂNEȘTE,
opinii,
parere,
Romania,
sanatate,
societate civila,
viata Tagged:
Apa de Vâlcele,
Apa minerală medicinală Vâlcele,
apă medicinală,
NATURAL ROMÂNEȘTE,
SC Wega Invest SRL
↧
![DrAlexandruPsamosca2]()
Dr. Alexandru Pesamosca: “Medicul nu trebuie sa faca rabat de la onoare, cinste si demnitate. Daca un medic respecta aceste 3 principii de baza, atunci nu va trata niciodata un bolnav pentru o boala care nu exista, doar ca sa ia niste bani”.
Ce oameni de isprava a avut si are tara asta a noastra. Autorii de enciclopedii si tot felul de clasamente mondiale considera ca in raport cu populatia, Romania are mai multi inventatori, oameni de stiinta sau de cultura decat cele mai mari si puternice tari din lume. Din pacate nu avem si politicieni de acelasi calibru, ba din contra.
Au trecut 2 ani de cand in Romania avem un Sfant Alexandru in minus. Au trecut 2 ani de cand legendarul geniu al chirurgiei infantile romanesti, Profesorul Doctor Alexandru Pesamosca – Tata Pesi sau Ingerul Copiilor, Nea Pesi pentru colegi – s-a dus intr-o lume mai buna, pe 1 septembrie 2011.
De la Dr. Alexandru Pesamosca au ramas peste 50.000 de oameni intregi – din copii romani cu boli ingrozitoare. Pe langa cei din Romania, altii din Franta, Elvetia, China, Italia, SUA si Republica Moldova, operati, tratati si salvati de domnul Profesor Dr. Alexandru Pesamosca.
Dr. Alexandru Pesamosca: “Nu poti sa operezi un pacient care atarna intre viata si moarte si tu, gata, iesi din tura si pleci acasa… Eu nu am putut…”
De la Dr. Alexandru Pesamosca ne-au ramas multi medici care au invatat meserie de la dansul, precum Dr. Niculina Bratu, Dr. Gheorghe Burnei sau Dr. Vasile Olaru.
Dar si o amintire trista: fostul sau coleg, pe care il invatase meserie – si fost manager al Spitalului Marie Curie, Florea Iordachescu. Cel care nu a avut curajul sau bunul simt sa il sune si sa-i aduca la cunostinta ca “nu mai aduce niciun aport spitalului si astfel trebuie sa il paraseasca”. Astfel Florea Iordachescu l-a anuntat pe cel care facuse din pediatrie o legenda in Romania si intr-o parte a Europei, Prof. Dr. Alexandru Pesamosca, printr-o “nota oficiala” in ianuarie 2006, conform ordinului ministrului sanatatii, Eugen Nicolaescu.
Tata Pesi a suferit cumplit atunci: “Putea macar sa-mi dea un telefon, ca doar eu l-am invatat meserie, iar acum nu mai dadea doi bani pe mine. Povestea asta m-a chinuit rau, de atunci boala mea s-a agravat incontinuu”.
Tata Pesi, care muncea zi de zi in spital, de la 7 pana la 21.00 – de multe ori opera pana la miezul noptii, locuia intr-o camaruta a spitalului, din care era avacuat in 2006. Nu era un om sanatos, avea diabet de mult timp, o boala care ataca inima, rinichii, aparatul respirator, dupa atatea nopti nedormite in mii de operatii istovitoare. Sotia ii murise in 1999 si nu mai gasea vreun rost sa plece din spital. Am amintit mai multe despre asta in 19 iulie 2009.
De la Dr. Alexandru Pesamosca a ramas o biserica, pentru ca era un bun crestin, despre care se spune ca a fost precum primii doctori crestini, cei numiti fara de arginti, cei care au spuneau ca ei trateaza iar Dumnezeu vindeca. Biserica ctitorita de dansul, “Cuviosul Stelian si Sfantul Nicolae Brancoveanu” se afla in curtea Spitalului “Marie Curie” (Budimex) si a fost ridicata pentru copii si parintii lor – este primul lacas sfant din Romania ridicat langa un spital. Dr. Alexandru Pesamosca l-a indemnat pe Parintele Daniel Smuc “sa-i ajute exact pe cei care au nevoie si cand au nevoie” si asa Parintele Smuc a infiintat Asociatia “Asezamantul social Sfiintii Martiri Brancoveni”, al carei presedinte de onoare era Tata Pesi.
La 73 de ani, genialul doctor, cu peste 50 de ani de meserie neintrerupta, continua sa-si inceapa programul la 6 dimineata si sa-l incheie la miezul noptii, construia un esofag pentru un nou nascut de doar 5 zile, din intestinul sau, de grosimea unei mine de pix. La 76 de ani avea probleme locomotorii si opera stand pe scaun. S-a retras imediat de la operatii cand a simtit ca nu mai poate. Chirurgul genial, care gasea solutii la care nu se gandise nimeni, ii sfatuia pe toti sa citeasca in permanenta, sa se puna la punct cu orice noutate a lumii medicale mondiale. El, un geniu, considera ca fiecare om este obligat sa fie la curent cu tot ce se intampla in jur, sa nu se bazeze doar pe faptul ca face parte din “genialul popor din Carpati”.
Dr. Alexandru Pesamosca avea o parere de neclintit: “Doar anumiti oameni sunt inzestrati de Dumnezeu sa profeseze medicina, o meserie caracterizata printr-o gimnastica permanenta a mintii”. Stiti de ce se ruga mereu inainte de operatii? Credinta sa in Dumnezeu il determina sa aiba incredere ca va avea un rezultat bun si va salva copilul. Pentru ca se considera un pacatos, nu considera ca operatiile sale au adus salvarea copiilor ca pe o recompensa prin care sa-si gaseasca iertarea, ci copiii au fost salvati de Dumnezeu. Pentru dansul, trufia era sursa celor mai mari greseli in meseria de medic. Ii era frica sa vorbeasca despre operatii, poate de asta nu le-a notat. Doar reamintea cateva, din cand in cand.
Prof. Dr. Alexandru Pesamosca a realizat complicate interventii de chirurgie abdominala, chirurgie ortopedica, chirurgie reconstructiva. A operat nenumarate cazuri de malformatii congenitale, a efectuat operatii dificile, refuzate de alti medici. La un moment dat, Tata Pesi spunea ca cele 50.000 de operatii despre care se vorbea erau din cele mai complicate. La care se adaugau si cele de rutina, apoi consultatiile si tratamentele, insumand peste 100.000 de copii trecuti prin mainile sale de aur.
“Dr. Pesamosca isi dedica aproape fiecare zi din an luptei impotriva bolilor copiilor. Programul sau incepea la ora 7.00 si se termina seara la ora 21.00 – asta daca nu intervenea vreo urgenta in timpul noptii si era nevoie de ajutorul sau. La ora 9.00 incepea programul in blocul operator. In fiecare zi opera cate 5, 6 copii, pana la ora 17.00. Apoi dadea consultatii la parter, pana la ora 21.00” – Dr. Nina Bratu.
“Era, practic, la doua minute distanta de locul unde se faceau operatiile. Isi lua halatul pe el si, chiar daca era ora doua noaptea, venea la sala daca era nevoie de el. Niciodata nu a zis ca nu poate sa ajunga” – Marinela Petrovici, director de ingrijire.
Mult l-a impresionat Radu, din Sibiu. Avea 7 ani si esofagul plin de formatiuni tumorale benigne, din cauza carora putea muri sufocat, in somn. Parintii nu gasisera rezolvare la niciun medic dar unul din ei, mai milos, i-a trimis la Tata Pesi. A cautat in carti dar nu a gasit raspuns. S-a rugat la Dumnezeu si a intrat in sala, desi nu stia cum sa salveze copilul. Apoi a urmat o operatie in premiera mondiala, pe care nimeni nu i-a recunoscut-o. Intr-o singura interventie chirurgicala a extirpat esofagul, a luat un segment din colon si a inlocuit organul bolnav. Copilul a crescut, iar peste ani ducea o viata normala, avea o prietena, conducea masina. In 2011 avea 21 de ani si era student la Politehnica. Cu o saptamana inainte ca Tata Pesi sa se duca la Dumnezeu, Radu trecea pe la spital sa il vada.
A fost operat Adrian. Avea un an si “arata ca un ciclop”, avea o malformatie faciala foarte grava.
Printre operatiile complicate, Tata Pesi reamintea mereu in interviuri despre fetita de 9 ani care se nascuse fara sfincterele anal si uretral, si pentru care “inventase” doua sfinctere naturale, din fascicule de muschi luate din pulpa copilului. Dupa operatie, fetita a putut avea o viata normala, s-a inscris la scoala. Peste ani l-a invitat pe Tata Pesi la botezul copilului sau. A fost tot o premiera mondiala iar interventia a fost filmata.
Iar in 2010, fetita de atunci, pe numele sau Manuela, mi-a scris pe blog la articolul despre Tata Pesi, din 2009: “Am citit interviurile cu dansul si cred ca ma regasesc in unul din ele, cea cu interventia facuta la 9 ani, de sfinteroplastie. Cred ca un doctor mai mare nu mai exista in Romania. El mi-a salvat viata de cand m-am nascut. Sunt stabilita la Roma si am o fetita de 6 ani. Imi aduc aminte cum statea prin zi si noapte, cum ma imbraca ca pe un chirurg si ma ducea la sala de operatii dupa ce se termina interventia. Mi-a zis “Vino sa vezi cum arata un apendice”. Acolo, pentru mine, era o a doua familie, fiindca am crescut practic printre medici. Doamna Dr. Bratu ma ducea sa vad “Toate panzele sus”. Acest mare doctor care m-a salvat era, pentru mine, al doilea tata, fiindca practic am crescut cu el, in spital”.
Tata Pesi “a carpit si innadit” timp de 10 ore tendoanele si ligamentele unui copil care nu putea merge, se tara ca un paianjen, nici in patru labe nu putea merge, cu atat de multe defecte se nascuse. Doctorul Pesamosca i-a reconstruit articulatiile si oasele si a pus copilul pe doua picioare.
A mai fost si Nicusor din Constanta, caruia un idiot i-a turnat pe gat acidul dintr-o baterie auto. Nicusor avea esofagul facut zob, se hranea printr-o sonda abdominala. Tata Pesi i-a facut un esofag nou, din intestin.
Dr. Alexandru Pesamosca a inceput cu chirurgia de adulti. A ramas insa la cea pediatrica pentru ca iubea nespus copiii. Ii era mila de copiii care sufereau – sentiment de care insa trebuia sa se elibereze in momentul in care incepea sa opereze. Credea ca sufletul fiecaruia se afla in fiecare particica din corp. Stie toata lumea ca nu lua bani, ca avea camaruta tapetata cu fotografiile copiilor operati si cu desenele lor. Dar nu toata lumea stie ca domnul doctor a fost un foarte fin psiholog, avea o metoda senzationala de a-i face pe copii sa nu se teama de operatii si sa nu se rusineze cu boala lor. Mereu era vesel, tipa doar daca venea cineva la el cu “plicul”. Si canta, iar copiilor le placea. Asta era semnalul si pentru fiecare operatie reusita, cand Tata Pesi incepea sa cante arii din opere italiene.
Insa nu medicina a fost prima sa dragoste. Marina a fost. Dr. Alexandru Pesamosca s-a nascut la Constanta, iubea marea si dorea sa fie ofiter de marina, ca tatal sau, fiul unui mestesugar italian ajuns pe pamantul romanesc in cautarea unei vieti mai bune. A facut scoala italiana apoi liceul de marina “Mircea cel Batran” si urma sa faca Academia. Insa in 1948 Marina Regala a fost nimicita, asa ca a ales Facultatea de Medicina Generala, iar in 1954 era medic.
Dr. Alexandru Pesamosca: “Cine nu are profesor, sa mearga sa isi caute. Doar nu cresti asa, ca o balarie”.
Prof. Dr. Alexandru Pesamosca invatase meserie de la Prof. Dr. Dumitru Vereanu, un mare chirurg roman – coleg de an si prieten cu George Emil Palade, la catedra de anatomie condusa de Profesorul Francisc Rainer, a Facultatii de Medicina din Bucuresti. Ce a invatat de la profesorul sau, Dr. Pesamosca a dat mai departe, studentilor si rezidentilor sai.
A inceput ca medic de adulti, la un cabinet din satul Niculesti-Jianu. In 1957 s-a transferat la Spitalul “Grigore Alexandrescu” unde a operat zi si noapte, fara concedii, timp de 27 de ani. O perioada a fost Sef de Clinica.
Din aprilie 1984, an in care a fost inaugurat Spitalul pentru Copii “Marie S. Curie”, Dr. Alexandru Pesamosca a facut istorie, practic infiintand sectia de chirurgie infantila – sau, cum spunea Tata Pesi, construita cu mainile sale. Domnul Profesor Doctor Alexandru Pesamosca a fost seful Clinicii de Chirurgie si Ortopedie Pediatrica in perioada 1984 – 2000.
Ce nu a inteles niciodata Tata Pesi? Cum este posibil ca un medic sa puna in gips piciorul sanatos al unui copil, doar ca sa ia bani.
Ce declara in 2005 dr. Florea Iordachescu (director in perioada 1997-2006): “Desi istoria sa numara doar 21 de ani, spitalul a avut o evolutie interesanta, reunind echipe de medici de renume de la mai multe spitale bucurestene. Avea 7 etaje si doar doua clinici. Chirurgia pediatrica, cu o singura sectie, era condusa de renumitul prof.dr. Alexandru Pesamosca, monstru sacru al chirurgiei romanesti”.
Un an mai tarziu, in ianuarie 2006, acelasi dr. si director Florea Iordachescu nu doar ca nu facea nimic sa impiedice darea afara din spital a celui pe care il numise monstru sacru, chiar el ii trimetea adresa, conform ordinului lui Nicolaescu. Ce pacat – nu stiu cum este dr. Iordachescu ca medic pediatru, insa ca director, sigur nu era bun – in 2002 poarta de la intrarea in spitalul pe care il conducea, cazuse peste un copil si era sa il omoare. Iar ca om? A ramas in amintirea tuturor ca cel care l-a dat afara pe Dr. Pesamosca din spital. Trist.
Un mesaj de la un copil, Ioana Alexandra: “Am 11 ani, sunt din Ploiesti si sufar de o boala numita fibroza chistica. Cred ca ceea ce i s-a intamplat domnului doctor Pesamosca este o mare nedreptate, pentru ca a facut atat de multe pentru noi, copiii! Sper ca statul sa nu-l mai nedreptateasca asa”.
Ce m-a uns pe suflet comentariul lui Flavius, din septembrie 2010: “In 1992 am fost operat la Spitalul Budimex de Profesorul Pesamosca. Am avut o tripla fractura a antebratului, o nimica toata comparativ cu miracolele savarsite de acest OM. Desi eram doar un pusti, nu am sa uit niciodata cum in jurul dumnealui roiau medici rezidenti din SUA, Franta, Belgia – veniti sa il asiste pe marele Profesor! Tehnologia lor nu era suficienta pentru a rezolva ceea ce putea rezolva cu mainile de aur un doctor roman de la un spital din estul Europei. Am stat internat vreo trei saptamani si ceva. Am pastrat destule amintiri care m-au marcat pe care nu le insir pentru a nu fi prea mult pentru un simplu comentariu, dar mult prea putin pentru un MARE OM. Cu ceva timp in urma am urmarit un reportaj la televizor despre Profesor. M-am cutremurat. Mi-au dat lacrimile de emotie, suparare si eu stiu ce alte sentimente amestecate! Credeti-ma, si acum cand scriu aceste randuri este pielea de gaina pe mine! Nu pentru ca mi-a pus 2 oase cap la cap ci pentru ca am vazut cu ochii mei miracolele facute de acest OM: copii nascuti cu genunchii invers, reparati; copii cu malformatii de tot felul, aratau normal dupa interventiile Profesorului! E greu sa te gandesti ca ar putea exista recompense materiale sau titluri pentru un asemenea Doctor!!! Si cu toate astea, popor ingrat, nerecunoscator si pervers, condus de cei mai josnici si nemernici dintre categoriile de mai sus, il tratam cum il tratam! In alte parti i s-ar fi ridicat statui si s-ar fi dat nume la strazi si spitale dupa numele Dumnealui. La noi?… Ma opresc aici. Respectele mele, Domnule Profesor! Un fost pacient, un copilas ce atarna de pantalonii dumneavoastra cand veneati la vizitele in saloane”.
Tata Pesi a spus un lucru foarte interesant in 2003: Medicina a luat-o razna in Romania in momentul in care au inceput numirile politice, cand anumiti medici s-au ales cu functii pe care nu le meritau doar pentru ca erau sustinuti politic, urmand, cum era si firesc, turnatorii si reclamatii. Parca stia ce avea sa urmeze in 2006.
Dr. Alexandru Pesamosca a continuat, zi si noapte, sa dea sfaturi medicilor care veneau in camaruta sa il ceara, pana la 81 de ani, in iunie 2011, cand inima a refuzat sa il mai ajute. S-a mai intrenat in spital la Floreasca, apoi doua luni a locuit la un prieten, tot medic, fost student.
Cand a simtit ca soseste momentul, Tata Pesi a cerut sa fie adus la Casa sa – Viata sa – Spitalul pentru copii. A murit printre copii. Pe 1 septembrie 2011, trupul sau se odihnea putin pe un patut de copil din salonul 217 al Spitalului pentru Copii “Marie S. Curie”. Apoi s-a mutat, pentru vesnicie, in curtea spitalului, langa biserica.
De la Dr. Alexandru Pesamosca a ramas o mare dorinta, infiintarea sectiei de cardiochirurgie infantila in Spitalul “Marie S. Curie”, pe care il iubea atat de mult si despre care spunea “Spitalul este viata mea”.
Trebuie sa stiti ca Sectia de Oncologie a Spitalul “Marie S. Curie” a fost infiintata tot la initiativa domnului Dr. Pesamosca, dupa ce numarul de operatii ale tumorilor crescuse considerabil.
Dorinta i s-a implinit: din septembrie 2013 vor fi operati pe cord primii copii, intre o luna si 18 ani (inca nu nou nascutii), in sectia pentru care, in ultimii ani, s-a zbatut Alex Popa.
Seful Sectiei Cardiologie, Dr. Alin Nicolescu, are deja sub observatie doi copii cu malformatii congenitale cardiace, iar in spital sunt pregatiti pentru operatii mai multi copii. Programul de pregatire in Italia a medicilor cardiochirurgi pediatri pentru mai multe spitale din Romania a inceput in august 2013 si va dura pana in august 2016, in colaborare cu expertii de la Clinica San Donato. Finantarea este facuta de Ministerul Sanatatii si de Fundatia italiana “L’Associazione Bambini Cardiopatici nel Mondo”.
Ce nu a ramas de la Profesorul Doctor Alexandru Pesamosca?
O lucrare, un volum cat de mic – ceva care sa inglobeze munca sa – a avut o multime de operatii in premiera mondiala, unele au fost filmate. Primea si opera cele mai grele cazuri din toata Romania, chiar si din strainatate, copii refuzati de alti medici. A fost considerat de lumea medicala cel mai bun chirurg pediatru din sud-estul Europei. A profesat peste 50 de ani fara pauza, timp in care a operat peste 50.000 de copii. Il cunosc multi oameni.
Elena Gheta: “In 26 de ani cati am lucrat cu domnul Doctor Pesamosca, am strans amintiri cat intr-o carte. M-a impresionat intotdeauna felul in care muncea. Daca un copil era in suferinta, se trezea din somn in miez de noapte si il consulta, nu conta cat era ceasul. Cand mai pleca in concedii, nu avea stare, ne trezeam cu el dupa cateva zile inapoi la spital si ne zicea “Nu pot, fetelor, sa stau departe de locul asta”. M-a invatat sa-mi fac meseria cu demnitate. Pot spune ca a tinut locul tatalui meu, pe care nu l-am avut niciodata”.
“Operation Smile US”: “Am venit aici sa dam o lectie si am primit noi una, de la Dr. Alexandru Pesamosca”.
Dr. Nina Bratu: “Pentru Dr. Pesamosca nu era greu sa opereze, pentru el era o placere, o pasiune. Atunci cand nu stiai ce diagnostic sa pui unui copil, urma invariabil: “Haideti sa-l intrebam si pe Profesorul Pesamosca”. Facea cele mai grele operatii, de cele mai multe ori si cand erau catalogate ca inoperabile, dumnealui tot incerca – si cu ajutorul lui Dumnezeu, dansul reusea. Scotea tumori si dadea copiilor sanse la viata – a extirpat formatiuni tumorale situate in torace, in abdomen. A operat malformatii congenitale ale tubului digestiv, ale plamanului, ale fetei. A operat toate tipurile de malformatie congenitala la copil. Cuprindea toata patologia chirurgicala a copilului, lai putin partea de cap si cord. A fost un profesor apreciat si in trainatate, a lucrat si operat un an in Franta, in 1971. A fost in Elvetia, in SUA – la John Hopkins, cel mai bun spital”.
“Cel mai bun chirurg pediatru de la noi din tara si unul dintre cei mai buni din lume” – asa au spus toti colegii sai.
“Cel mai mare chirurg pediatru din Romania” – Gala Top Medici.
“Nu era interventie pe care Prof. Dr. Alexandru Pesamosca sa nu o abordeze. Avea un repertoriu extrem de larg, era de o ingeniozitate pe care greu ti-o poti imagina fara sa vezi cu ochii tai. Si avea niste rezultate extraordinare. L-am vazut personal cum a inventat tehnici in domeniul chirurgiei de malformatie, al malformatiilor elementelor toracice, al malformatiilor tubului digestiv” – Dr. Gheorghe Burnei.
“A fost un genial chirurg pediatru. Am avut privilegiul sa-i fiu student in 1977. Toata pediatria/ortopedia chirurgicala am invatat-o de la Tata Pesi si de la doamna Dr. Bratu. Inca o mai stiu si aplic si aici in Australia. Toti studentii il iubeam si il respectam, era genial, jovial, corect si cinstit” – Dr. Ion Pop, Australia.
“Sunt parinti care vin cu copiii lor la Spitalul “Grigore Alexandrescu” si ne spun ca in copilarie au fost salvati de profesorul Pesamosca. Isi amintesc cu drag de medicul jovial, de la care aveai ce invata. L-am cunoscut din timpul studentiei si am facut parte ca medic rezident din echipa sa. Mai mult de jumatate din chirurgii si ortopezii din Romania au invatat meserie de la profesorul Pesamosca” – Dr. Ioan Fodor, medic primar.
“Eram foarte mandri cand ne primea pe noi, rezidentii, cu el in sala de operatii. Macar si ca sa tin un departator in mana, doar sa stiu ca am intrat in operatie cu Tata Pesi. Cand am reusit sa intru mana a doua cu el la prima operatie, nu-mi reveneam din fericire. Tata Pesi stia sa se comporte cu noi, incat il iubeam cu totii, il iubeam fara limite. Eram 14 rezidenti la numar in echipa din care faceam si eu parte” – Dr. Virgil Livadaru.
Toti acesti oameni, medici minunati, nu isi pot pune gandurile impreuna, pentru a-i cinsti memoria Dr. Pesamosca intr-o carticica? Prof. Dr. Pesamosca avea in camaruta sa fotografia unui copil operat, care devenise trezorierul Bancii Nationale. Nu se poate o sponsorizare facuta Academiei sau unei asociatii medicale, pentru o carte in memoria sa?
Romanii, satui de politicieni, tiganiade, manelisti si nuntasi, vor in viata lor modele veritabile, cum este Dr. Alexandru Pesamosca. Este, nu a fost.
Pentru ca Spitalul “M.S. Curie” a fost construit de statul polonez, ca un dar pentru poporul roman lovit de cutremurul din 1977, nu i se poate schimba numele. Spitalul a fost construit din banii polonezilor, cu firma Budimex din Polonia – s-a numit initial Budimex, apoi Spitalul Polonez, iar din 1990, la cererea Poloniei, se numeste “M.S. Curie”.
Sa numesti doar o sectie a unui spital cu numele dumnealui este prea putin. Cea mai buna idee a avut-o doamna Prof. Dr. Monica Pop, managerul Spitalului de Oftalmologie: “Profesorul Dr. Alexandru Pesamosca este un model pentru medicina romaneasca, un medic care nu a practicat meseria pentru bani. Ramane unul dintre cei mai mari medici din Romania, care a salvat mii de vieti in mod nesperat. Nu a facut medicina pentru bani, ci numai cu gandul de a-i salva pe toti cei care i-au cerut ajutorul, de a da o sansa celor care viata le-a dat o mare palma. Voi initia un document prin care Spitalului “Grigore Alexandrescu” sa-i fie schimbat numele in Spitalul “Alexandru Pesamosca”, in care dumnealui a lucrat o mare parte din viata. Grigore Alexandrescu este un nume ce poate fi dat unei instutii de cultura”.
Stiu ca la un moment dat Tata Pesi a fost foarte suparat pentru ca nu i-a fost recunoscuta ca premiera mondiala o operatie foarte grea. Am gasit blogul unui fost copil pacient. Nu doar ca a scris despre complicatele operatii pe care le-a suferit acum 30 de ani, dar a pastrat si foaia de externare. “La nastere nimeni nu-mi dadea nici cea mai mica sansa de supravietuire. O nastere prematura, un trup nemaivazut de firav ce abia il puteai gasi in palmele facute caus. Diagnostic: agenezie anala cu deschidere de rect in uretra bulbara, sanse minime de supravietuire. Dupa incercari nereusite ale medicilor de la Turnu Magurele si Alexandria am ajuns pe mainile dumnezeiesti ale medicului Alexandru Pesamosca”. Povestea salvarii copilului Virgil Nicolae Andronache nascut in Turnu Magurele, acum poetul si jurnalistul Virgil Andronescu din Braila, o puteti citi aici.
Poate ca sunt mai multi oameni care au astfel de marturii si astfel se poate scrie o lucrare despre munca domnului Profesor Dr. Alexandru Pesamosca. Poate ca cineva de meserie – un medic, un scriitor – poate face mai mult.
![DrAlexandruPesamosca3]()
Desigur, multi se intreaba daca Dr. Alexandru Pesamosca nu a avut si esecuri, daca nu i-au murit copii pe masa de operatie. Nu cred ca se pot numi esecuri, pentru ca Tata Pesi facea interventiile chiar si cand cazurile erau catalogate ca inoperabile, tot incerca sa salveze copiii, iar asta este de apreciat.
Despre asta povesteste Paul: “Imi amintesc ca odata nu reusise sa salveze viata unui baiat care se spanzurase accidental intr-un leagan cu lanturi. Dr. Pesamosca a fost chemat de urgenta si a stat in operatie cu baiatul respectiv toata noaptea, insa dimineata a murit. Dr. Pesamosca s-a dus in camera lui si 3 zile a plans. Pe mine m-a operat de 10 ori dar nu mi s-a rezolvat problema. Totusi il consider un Mare Om si ii apreciez eforturile. Stiu sigur ca este un Mare Om”.
Si Maria: “In 1978 mi-a operat baiatul, pe care l-am nascut cu cancer intestinal foarte agresiv. A daruit baiatului meu 11 luni de viata. La a doua operatie nu a mai scapat, era plin de metastaze. Multumesc si sarut mainile domnului doctor Pesamosca, in numele tuturor copiilor pe care i-ati salvat si pentru cele 11 luni de viata daruite copilului meu. Acolo sus va asteapta linistea si adevarata bogatie. Acolo sus va asteapta si baiatul meu”.
Dee: “Sunt o fosta pacienta a dansului, acum am 21 de ani dar inca mi-l amintesc, de cand aveam 3 ani. M-am nascut cu o boala foarte rara, iar domnul Pesamosca a reusit sa transforme o operatie in 4 etape care ar fi durat ani intregi, intr-o singura operatie. Si i-a reusit. Insa trebuia sa astept pentru o alta operatie pana la 15 ani iar parintii mei, disperati, au cautat alti doctori. Iar domnul Doctor Pesamosca a avut dreptate… 80% dintre operatiile facute de alti doctori au fost facute degeaba sau au stricat mai mult”.
Cristiana: “Am avut norocul sa il cunoastem pe Domnul Profesor Doctor Alexandru Pesamosca, acum 30 de ani, ne-a operat fiul. A fost, este si va ramane cel mai mare chirurg pediatru din Romania. Un Mare Om, Doctor fara de Arginti. Cuvintele sunt neputincioase ca sa exprime multumirile, sincera si marea noastra recunostinta”.
Lacramioara: “Sunt o mama al carei copil a fost operat in 1999 de marele Prof.Dr. Alexandru Pesamosca. Copilul avea o malformatie care facea ca atunci cand ieseam pe strada lumea sa intoarca capul dupa noi: avea buza de iepure si nas de lup. Ii lipsea si din buza superioara, si din bolta palatine. Eram disperata, dar bunul Dumnezeu ne-a indreptat pasii spre cel care familia mea il numeste Sfantul Alexandru Pesamosca. Cand am ajuns la cabinetul dansului a luat copilul in brate si a spus “O, nu va faceti probleme, o sa-l facem bine si pe acest flacau”. Vorbele lui ne dadeau atat de multa liniste si incredere. Si asa a fost, la 7 luni l-a operat la buza iar la 3 ani i-a refacut bolta palatina. Acum este un copil mare si frumos, care spune ca se va face doctor ca si domnul Pesamosca, ca sa salveze si el copii. Daca incercai sa ii dai bani se enerva rau si te scotea afara. Aceeasi operatie, la Cluj, ne-ar fi costat jumatate din apartament”.
Violeta: “Am marea onoare si placere sa scriu despre acest mare om. Sunt o fosta pacienta a Domnului Doctor Alexandru Pesamosca, m-am nascut cu o malformatie la esofag, doctorii de la Spitalul Judetean Baia Mare mi-au facut trimitere la Cluj pentru ca pentru ei eu nu eram o reusita. Iar parintilor mei le-au spus in zadar vor merge ca nu am nicio sansa. De la Baia Mare m-au trimis de urgenta la Cluj. De la Cluj … la Bucuresti. De la Cluj macar le-au spus parintilor s ail caute pe Doctorul Pesamosca Alexandru, asta fiind in 1976. Povestea aceasta o stiu de la parintii mei, care mi-au spus numai vorbe frumoase despre acest mare om. Au ajuns cu mine la Bucuresti si l-au cautat, au vorbit cu dansul si s-a hotarat sa raman in spital cu mama, sa ma programeze la operatie. Atunci tatal meu l-a intrebat “Spuneti-mi cati bani ma costa?” La care doctorul Pesamosca i-a spus “Eu nu am nevoie de banii dumitale”. Operatia mi-a reusit, am 34 de ani si ma simt perfect, sunt plecata din Romania de 12 ani”.
Georgiana: “Aveam un an si jumatate cand am baut soda caustica. Am fost dusa la spitalul din Tulcea. Acolo nu stiau cum sa ma trateze si am fost trimisa la “Marie Curie”. Nu prea mi se dadeau sanse, insa am avut noroc sa dau peste Dr. Alexandru Pesamosca, care mi-a facut transplant de esofag. Nu am avut niciun fel de problema dupa operatie. Mi-a salvat viata. Dupa doi ani am facut ocluzie intestinala si tot la dumnealui am fost. Tin minte ca pe atunci era obiceiul de a se da bani la medici si mama a vrut sa-i dea. Nu a vrut sa primeasca, i-a spus mamei mele sa foloseasca banii ca sa ma creasca pe mine”.
Alexandra Brandusa: “Mi-a salvat viata la numai 7 ani, Dr. Pesamosca operandu-ma de peritonita cand niciun medic nu-mi mai dadea nici o sansa”.
Ana-Maria: “Dr. Pesamosca mi-a salvat copilul in urma cu 37 de ani. Dupa prima operatie mi-a facut semn cand a iesit din sala si mi-a spus “Mi-am salvat baiatul”, ca si cand ar fi fost al lui. A fost un om atat de dezinteresat material – am incercat si eu o recompense pecuniara. Mi-a spus “Vezi cat sunt de mare si tu cat esti de mica? Vezi sa nu cobori scarile astea mai repede decat este nevoie”. Baiatul meu l-a numit a opta minune a lumii”.
Victor: “Pe aceasta cale aduc multumirile mele si ale familiei mele acestui MARE OM pentru salvarea copilului Maria Marinescu in 1993. Acum, Maria este o fata de 17 ani, frumoasa, conduce un automobil si locuieste in Vancouver. Ce bine ar fi daca si amovibilii nostril ar invata ceva din acest exemplu!”.
Ion: “Acum 30 de ani mi-a salvat de la moarte baiatul cand avea 1 an si jumatate, adus din provincie cu greu. Dintr-o banala apendicita a facut periotonita si a fost operat de Dr. Pesamosca. Datorita dumnealui ma pot bucura acum de existenta lui”.
Cristina: “Profesorul Pesamosca l-a operat pe nepotelul meu, de stenoza pilorica, la varsta de 3 luni, acum cinci ani. A acceptat sa-I oferim doar un borcan de dulceata facuta in casa de bunica”.
Constantin: “Un munte de om plin de gingasie. Dr. Pesamosca a lucrat cu atata gingasie in primul rand cu sufletele de copii, a dat speranta si zambet, a luminat vieti. Nu am sa-i uit acele maini uriase, cu care consulta micii pacienti, cu cata delicatete si grija pentru omuletul care avea nevoie de el”.
Cristian: “Si eu sunt unul dintre copiii opertati la picior de domnul doctor Pesamosca si ii multumesc din inima. Sper sa se schimbe ceva in tara noastra, astfel ca oamenii care fac bine sa fie apreciati la valoarea lor si sa nu fie dati uitarii”.
Cecilia: “Acum mai bine de 30 de ani m-a operat de ulcer duodenal cu stenoza pilorica. Imi aduc aminte ca imi spunea “Sfanta Filofteia” la cum aratam. Am fost cel mai fericit om de pamant cand am aflat ca ma opereaza, pentru mine asta insemnand ca a doua zi dupa operatie incepeam si eu sa traiesc. Nu am cuvinte sa-i multumesc indeajuns acestui om pentru ce a facut pentru mine”.
Geo: “Aveam 6 ani cand domnul doctor Pesamosca m-a operat de o malformatie extrem de rara. Datorita domniei sale am supravietuit, iar acum duc o viata normala. Ii multumesc domnului doctor, datorita lui traiesc si ma pot bucura de viata. Va multumesc, Tata Pesi”.
Florin: “Familia mea si copilul meu exista pentru ca Domnul Doctor Pesamosca mi-a salvat mie vuata acum aproape doua decenii si jumatate, cand alti doctori le ziceau parintilor mei sa ma ia acasa din spital ca oricum nu mai am mult de trait. Familia mea va multumeste Domnule Doctor”.
Florentina: “Domnul Profesor Doctor Pesamosca mi-a fost doctor in viata trecuta si in viata prezenta. Fiecare pas pe care il fac se datoreaza dansului. Eu nu am fost operata – cand aveam 4 ani sufeream de decalcefiere osoasa la ambele solduri cu infectie osoasa. Viata mea a fost ghidata de mama mea si de Domnul Profesor Pesamosca, fara ei nu mai eram in viata sau, daca eram, as fi avut dizabilitati grave toata viata. In schimb sunt sanatoasa si respect in continuare indicatiile Domnului Profesor Dr. Pesamosca. Mama mea a fost ghidata de credinta atunci cand m-a luat din spitalul in care au vrut sa ma taie, sa faca experimente cu trupul meu in crestere. Mama mea a fost ghitata de Dumnezeu catre Domnul Profesor Pesamosca, om minunat si doctor cu mainile fermecate, si acum sunt un om normal si merg pe picioarele mele dupa ani grei de boala”.
A.: “In copilarie am suferit de o infectie osoasa (osteomielita) iar timp de doi ani, intre 7 si 9 ani, am stat mai mult in spital, la “Grigore Alexandrescu”, cu piciorul in ghips – uitasem sa mai merg. In acesti doi ani am fost operata de 6 ori, mi s-au facut nenumarate incizii. Dupa 7 ani, boala a recidivat si marele meu noroc a fost domnul doctor Alexandru Pesamosca, care era de garda. Si dupa 40 de ani imi amintesc fata lui blanda. Era un om bland, toata fiinta lui exprima bunatate, niciodata nu l-am vazut nervos. Mama i-a spus ca vinde tot ce are ca sa-mi cumpere medicamente din strainatate, doar ca sa ma fac bine. Domnul Doctor s-a uitat la mama apoi a asezat-o pe un scaun. Pe mine m-a consultat, m-a mangaiat. Apoi a spus ca va face tot ce trebuie ca sa ma fac bine adaugand: “Dumnezeu intai, dupa El urmam noi”. M-a vindecat, ca prin minune, doar in cateva saptamani. Nu a acceptat decat multumirile noastre”.
Doina: “In 1984, copilul meu s-a nascut cu o tumora (hemangiom) la gamba. Toti medicii au recomandat radiatiile cu strontiu, pana cand am ajuns la Budimex, la doctoral Pesamosca. Prima intrebare a domnului doctor, inainte sa vada copilul, a fost “Ati facut radiatii cu strontiu? Spuneti-mi adevarul, pentru ca daca ati iradiat hemangiomul, nu operez”. Noroc ca nu facusem tratamentul cu strontiu, desi medicii care il recomandasera ma acuzau ca imi omor copilul. Domnul Doctor a operat copilul si l-a salvat. Datorita Doctorului Pesamosca baiatul meu traieste si se pregateste de nunta”.
Rica: “Dr. Pesamosca a fost un om extraordinar. Eu am fost pacienta lui in 1977. Am fost transferata la el dupa ce cu un an inainte un alt doctor m-a operat fara succes. Il asteptam pentru vizita in piciare, in pat; ii saream de gat, iar el intreba “Ce face fata lui tati?” In seara inainte de operatie a venit si m-a intrebat daca eram speriata. Mi-a spus sa nu fiu, pentru ca el ma vindeca pentru totdeauna. L-am iubit mereu dar nu i-am spus niciodata, eram intimidate de el, eu aveam 7 ani iar el era un barbat inalt si foarte frumos. A fost un Inger pentru mine si sunt convinsa ca este intr-un loc foarte frumos”.
A. : “Am fost diagnosticata cu hemagiom facial, pe vremea aceea aveam doar cateva luni. Nu doar viata i-o datorez domnului doctor Pesamosca, ci si faptul ca am putut sa traiesc fara complexe din cauza cicatricilor. Imi amintesc cu drag cand mergeam periodic la control si de fiecare data ma recunostea imediat, lua un marker si imi desena breton pe frunte pentru a acoperi o cicatrice. Crescand, i-am urmat sfatul. Cicatricile s-au vindecat neasteptat de frumos si chiar acum as putea sa scap de ele nu imi doresc acest lucru, pentru ca Tata Pesi m-a invatat ca sunt unica si frumoasa in felul meu. Iti multumesc pentru tot, Tata Pesi”.
A.: “Pentru mine, domnul doctor Pesamosca a fost un balsam timp de 2 luni, cat am stat cu fetita mea, pe atunci de 6 luni, internate la Spitalul Grigore Alexandrescu. Domnul doctor mi-a operat copilul de megacolon”.
Alina: “Sunt unul din zecile de mii de copii ai lui Tata Pesi. Gratie dragostei, daruirii si priceperii domniei sale pentru meseria de medic si dragostei pentru copii, astazi uitandu-ma la fotografiile din copilarie si in oglinda, realizez ca sunt opera unui Apostol si sunt fericita ca m-am numarat printre copiii sai. Dumnezeu sa va odihneasca in pace Tata Pesi, acolo de-a dreapta Lui, acolo unde va este locul, ca rasplata pentru tot binele facut copiilor. Va voi pastra mereu in inima si in rugaciunile mele, ca fiind Omul care mi-a schimbat viata, facandu-ma un om normal fizic si caruia ii datorez tot ceea ce sunt astazi”.
Geanina: “Eu sunt unul din copiii care a beneficiat de ajutorul acestui domn doctor. Datorita dansului sunt acum un om pe piciorele mele, atat la propriu cat si la figurat. Am fost nascuta pelvin iar asistentele si doctorii au tras de mine si mi-au luxat bazinul. Mi-a povestit mama ca am stat de la varsta de 3 luni cu ambele picioare in gips si apoi am inceput sa fac gimnastica medicala. Domnul doctor Pesamosca a contribuit foarte mult la recuperarea mea”.
Ana, 18 ani, 21 mai 2011: “Acum 14 ani eram externata din cel de-al saselea spital. Fusesem internata in 6 spitale pentru a se vedea de ce sufar, deoarece ma sufocam si nu mai puteam respira. Toti doctorii care m-au consultat ma trimeteau acasa spunandu-mi “sa beau lapte de bivolita pentru ca sufar de nu stiu ce tip de raceala…” La iesirea din spital, o asistenta careia ii eram simpatica i-a spus mamei sa se duca si la Domnul Doctor Pesamosca pentru o alta parere. Aici trebuie sa precizez ca la varsta de 2 ani am baut soda caustica si am facut un transplant de esofag la Spitalul Grigore Alexandrescu. Dupa ce m-a consultat Domnul Doctor Pesamosca i-a spus mamei “Daca mai asteptati o saptamana nu mai aveati fata, pentru ca o punga de puroi s-a format pe vechiul esofag si sta sa se sparga in orice clipa”. Asadar, in timp ce ceilalti doctori, destul de multi si renumiti, ma trimeteau acasa sa mor, spunandu-mi sa beau lapte de bivolita, Tata Pesi (caci asa ii spuneam si eu) m-a salvat. Chiar daca eram mica, inca imi aduc aminte cum le explica parintilor mei cum va decurge interventia. Cuvinte ce nu le voi uita niciodata si care ma vor ghida in viitoarea mea cariera de doctor chirurg. Pentru mine, Domnul Doctor Pesamosca nu este “doar” persoana care mi-a salvat viata, ci exemplul pe care il am in minte mereu, caci dumnealui este UNICUL DOCTOR cu adevarat dedicat, pasionat, talentat pe care l-am cunoscut in toata copilaria mea de internari nesfarsite prin spitale. Acum, la 18 ani, ma pregatesc pentru medicina, visand ca voi ajunge si eu macar pe jumatate din ceea ce a fost, este si va fi Domnul DOCTOR Pesamosca pentru medicina din Estul Europei. Un medic dedicat ce prefera sa salveze copiii romani – caci si ei se imbolnavesc/mor – decat sa plece in afara pentru un salariu frumusel, sau sa puna banul mai presus de sanatatea pacientului. Eu, de fiecare data cand ma duc la dumnealui, ii duc un cosulet cu pere, adora perele… e tot ceea ce primeste cel mai bun chirurg din estul Europei si credeti-ma, se bucura enorm, dar nu pentru mica atentie, ci pentru ca nu este uitat… inca. Abia astept sa merg pe 21 iulie, sa-i spun ca am luat admiterea la medicina, deci primul pas pentru a-mi indeplini visul de a salva vieti, asa cum Tata Pesi mi-a salvat-o pe a mea, cand ceilalti doctori ma trimeteau acasa, sa mor”.
Andreea: “Tata Pesi mi-a dat a doua sansa la viata. Daca Tata Pesi nu ma ajuta, nu stiu ce s-ar fi intamplat cu mine. Lui ii datorez tot ce am acum”.
Linia Pesamosca: “Ideile oamenilor de valoare care si-au dedicat viata pentru imbunatatirea lucrurilor, asa cum a fost Prof. Dr. Alexandru Pesamosca, trebuie urmate” / “Romania are nevoie de oameni daruiti lucrului bine facut, asa cum a fost Prof. Dr. Alexandru Pesamosca” – scriau oamenii in septembrie 2011.
In spitalul “Marie S. Curie”, Linia Pesamosca este dusa mai departe de medici tineri, precum Dr. Sergiu Stoica, medic primar neurochirurg si Dr. Sorin Tarnoveanu, medic specialist neurochirurg, iar la Spitalul “Grigore Alexandrescu”, de catre Dr. Alexandru Thiery, medic primar specialist ortoped. Medici foarte tineri, care iubesc copiii, explica cu blandete, opereaza superb si nu iau spaga sau atentii sub nicio forma. Alti medici care nu luau mita in 2010 gasiti aici.
![DrAlexandruPesamosca1]()
Lui Tata Pesi ii placea o cafea fierbinte la prima ora a diminetii.
Daca se putea sa fie si “vorbita”, era si mai bine.
Sa bem o cafea in amintirea sa, ascultandu-l pe Frank Sinatra, care i-a placut atat de mult Domnului Profesor Doctor Alexandru Pesamosca.
Postat în:
atitudini,
boala,
caracter,
caritate,
copii bolnavi,
credinta,
educatie,
iubire,
omenie,
opinii,
parere,
Romania,
sanatate,
societate civila,
solidaritate,
speranta,
tristeti,
viata Tagged:
Alexandru Pesamosca,
Biserica Cuviosul Stelian şi Sfântul Nicolae - Brâncoveanu,
Biserica Ortodoxa Romana,
Dr. Alexandru Pesamosca,
medici chirurgi romani,
medici români,
Prof.Dr. Alexandru Pesamosca,
Romania,
Spitalul Marie Curie Bucuresti,
talente româneşti,
Valorile României
↧